Mesaj de condoleanţe la trecerea la cele veşnice a PC Preot Georghe Saftiuc

 

 

Cu  adâncă întristare și nespusă durere, am aflat de trecerea, prematură, la Domnul a Preotului Gheorghe Saftiuc, de la Parohia Dolhasca, Protopopiatul Fălticeni, în seara zilei de, Duminică, 19 mai 2019, după o grea suferinţă.

Părintele Gheorghe Saftiuc a fost un vlăstar altoit pe viţa Hristos, împlinind cu dăruire deplină atât slujirea preoţească în parohia încredinţată lui cât şi pe cea de consilier eparhial, la care a fost chemat. Conştient de misiunea încredinţată odată cu hirotonia în preot, a fost prezent activ în viaţa credincioşilor, s-a implicat în multiple activităţi sociale, s-a îngrijit de bunăstarea lăcaşului de cult în care a slujit, şi mai cu seamă a fost atent la suferinţa „fraţilor mai mici ai lui Hristos” pentru care a ridicat un aşezământ în care să-şi găsească adăpost.

În aceste momente de vremelnică despărţire de Preotul Gheorghe Saftiuc, întru așteptarea Învierii de obște, suntem alături de familia îndurerată, de toate rudele, de cei cunoscuţi şi apropiaţi părintelui, precum şi de întreaga comunitate a credincioșilor Parohiei Dolhasca, la care se adaugă toţi cei care l-au cunoscut şi apreciat, precum şi toţi cei care sunt astăzi marcaţi de vestea dureroasă a morţii unui vrednic preot.

Ne rugăm lui Dumnezeu pentru întărirea şi mângâierea lor. Iar pentru sufletul Părintelui Gheorghe ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Arhiereul Veşnic, să-l aşeze în ceata sfinţilor Săi slujitori, încununându-l cu pace şi iubire, în lumina Preasfintei Treimi.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor