» Blog Archive » Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina
1
Noi

Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina

   Postat de către: admin   în Economic

Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina

între retrocedare şi tergiversare

Motto: Oare România, stat membru al Uniunii

Europene, nu este datoare să rezolve

problema retrocedării proprietăţilor private

confiscate de regimul comunist?

Au trecut 20 de ani de tergiversări şi refuzuri privind retrocedarea pădurilor Fondului Bisericesc confiscate abuziv de regimul comunist.

Cele trei instituţii, Comisia de aplicare a legilor Fondului Funciar din cadrul Prefecturii, Direcţia Silvică şi Regia Naţională a Pădurilor, prezintă în faţa justiţiei, în presa cotidiană şi în reviste „argumente” pentru neretrocedare, fără acoperirea corespunzătoare.

De exemplu, citim în revista Pădurea şi viaţa, editată de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, nr. 3-4/2010, pag. 5: „…Instituţia prefectului din judeţul Suceava arată că proprietarul acestor păduri (ale Fondului Bisericesc – n.n.) a fost Statul Român din 1781 până în prezent. Se naşte întrebarea firească: ce solicită această Fundaţie?”.

http://www.arhiepiscopiasucevei.ro/imagini/coperta_brosura.jpg

Brosura Fondul Bisericesc

În revista Lumea satului, an VI, nr. 2 ( 103), / 16-31 ianuarie 2010, pag. 68, citim: „Cele 160.000 ha de păduri erau ale statului (austriac – n. n.) încă din anul 1786, când austriecii le-au trecut în proprietatea României”. Citatul face parte din cuprinsul interviului intitulat: Pădurea, prăduită şi cu sprijinul Justiţiei. Aici, domnul Valerian Solovăstru, director general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, mărturiseşte cu multă amărăciune: „În ultimul timp, ne confruntăm cu o agresiune nemaiîntâlnită asupra fondului forestier…” ; între agresori, potrivit manierei de redactare a materialului menţionat sub semnătura, simplu, Traian Dobre, lasă să se înţeleagă a se număra şi Fundaţia Fondul Bisericesc.

Afirmaţiile mai sus menţionate au nevoie de câteva precizări:

Expresia „statul român” este legiferată în istoriografia ţării noastre începând cu anul 1862 şi nu cu anul 1786. Ce om cu mintea întreagă poate să spună că proprietarul pădurilor Fondului Bisericesc a fost „statul român” începând cu anul 1781 sau 1786, când Bucovina, începând cu anul 1775, făcea parte din statul austriac?

Privitor la proprietarul sau proprietarii Fondului Bisericesc, trebuie să spunem că, după ştiinţa noastră, nu există niciun document cu acoperire juridică în care să se ateste că statul austriac sau statul român au fost, pe rând, proprietarii Fondului Bisericesc; din contra, toate documentele din perioada 1775 – 1949 atestă că proprietarul pădurilor Fondului Bisericesc a fost Biserica Ortodoxă Română din Bucovina, cum o arată şi titulatura Fundaţiei: „Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina”. Încă de la înfiinţarea sa de către împăratul Austriei, Iosif al II-lea, prin Ordonanţa Consiliului Aulic de Război nr. 3469/04.07.1783, Fondul Bisericesc a fost considerat ca fiind o fundaţie, proprietate a Bisericii Ortodoxe Române din Bucovina.

Dovezi din perioada stăpânirii austriece:

a) Punctul 8 din Ordonanţa Consiliului Aulic de Război nr. 3469/04.07.1783 menţionează: „Să se procedeze fără întârziere la reducerea şi restrângerea mănăstirilor de călugări, iar pământurile şi fondurile lor se vor lua în administraţie”.

b) Prin scrisoarea Consiliului Aulic de Război de la Viena către generalul Enzenberg nr. 993 şi 994 din 03.03.1784, se pun în vedere următoarele: „Deoarece potrivit voinţei Majestăţii Sale veniturile, bunurile bisericeşti şi mănăstireşti sunt destinate pentru întreţinerea Episcopului şi a preoţimii, la înfiinţarea de şcoli şi a altor instituţii pioase, apoi pentru întreţinerea clădirilor bisericeşti, astfel că aceste bunuri nu urmează să fie confiscate, precum o arătaţi în adresa dumneavoastră foarte jignitoare către Consistoriu, ci numai în administraţie şi că veniturile sporite în urma îmbunătăţirilor luate în vedere nu vor fi vărsate în casieria statului, ci în casieria specială a Fondului Religionar, toată această manipulaţiune trebuie să fie făcută sub supravegherea şi conducerea Episcopului şi a Consistoriului. De aceea şi personalul de administraţie pe moşiile episcopeşti şi mănăstireşti trebuie fie ales şi angajat în înţelegere cu ambele părţi” (Viena, 3 martie 1784).

c) Decretul Curţii Consiliului Aulic de Război nr. 2484 din 29 aprilie 1786 reglementează definitiv problema Fondului Religionar Greco-Oriental al Bucovinei. În anexa acestui Decret, este prezentat „Regulamentul Duhovnicesc Bucovinean din 1786, Explicarea Fondului Religios. Sub numele de Fond Religios se înţelege întreaga avere menită pentru întreţinerea religiunii. Această avere a Fondului Religios constă în bani gata sau în natură, adică averi mănăstireşti şi preoţeşti mişcătoare şi nemişcătoare. Veniturile…intră cu destinaţie precisă în casa religionară”.

d) În scrisoarea Consiliului Aulic de Război către generalul Enzenberg nr. 1519, se precizează între altele: „Nu o dată, ci în repetate rânduri s-a pus în vedere administraţiei că voinţa Majestăţii Sale nu merge într-acolo ca să atingă proprietatea particulară sau să se procedeze cu silă sau forţă…” (Viena, 27 martie 1784). „Mai clar nu s-a putut garanta proprietatea, întrebuinţarea, administraţia averilor Eparhiei Rădăuţilor; guvernul e un notar oficial al afacerilor, nimic mai mult”, notează Mihai Eminescu la vremea sa.

e) Guvernul Austriei a încheiat în 1792 un contract de arendare cu Fondul Bisericesc (o dovadă că proprietarul bunurilor, a proprietăţilor Fondului Bisericesc, nu era statul austriac). În 1889, guvernul vienez intenţionează să cumpere moşia – Domeniul Rădăuţilor – pe care o deţinea în arendă; în faţa acestui fapt, Mitropolitul Silvestru înaintează la 11/23 iulie 1889 cererea majestatică nr. 2829, prin care solicită împăratului, ca patron suprem al Fondului Bisericesc, încetarea acestor tratative aducând argumentele necesare, între altele, Canoanele Bisericii Ortodoxe şi convenţiile încheiate între Guvernul Austriei şi Biserica Ortodoxă Română din Bucovina, convenţii aprobate de împărat privind respectarea proprietăţii Bisericii Române din Bucovina, cu statut de bunuri fundaţionale. Împăratul cercetează acest memoriu, găsindu-l conform cu realitatea juridică a acestei proprietăţi şi cere guvernului să comunice Mitropolitului că ideea cumpărării Domeniului Rădăuţi a fost părăsită, încetând şi tratativele în privinţa cumpărării; comunicarea a fost făcută de Ministerul Agriculturii şi Silviculturii la 26 august 1889, cu Ordinul nr. 17.627 (Mitropolitul Silvestru, Proprietăţi Fundaţionale ale Bisericii Greco-Orientale în Bucovina, pag. 86-87, ediţie îngrijită de pr. Dumitru Valenciuc, 2004).

Dovezi din perioada 1918-1949:

f) Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române din 6 mai 1925 stabileşte că Fondul Religionar Greco-Oriental din Bucovina este şi rămâne o fundaţie specială de sine stătătoare, care va purta pe viitor denumirea Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (art. 39). Prin urmare, legea constată existenţa Fondului ca proprietar al bunurilor sale, care a fost înfiinţat de împăratul Iosif al II-lea prin Regulamentul Duhovnicesc de la 1786.

g) Lucrările de amenajări silvice, indiferent cine este proprietarul pădurii (statul sau persoană privată), se aprobă în cadrul guvernului de către ministrul Silviculturii. Aceste decizii ministeriale sunt publicate în monitoarele oficiale cu formula consacrată: „Se aprobă de Noi: revizuirea amenajamentului pădurilor Ocolului Silvic (N), judeţul (N), proprietatea (numele persoanei), în cazul nostru: proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina în suprafaţă de……)”.

h) Pe una din paginile de final al fiecărui exemplar de amenajament întocmit pentru ocoalele silvice ale Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor aplica următorul text: „Observaţiune: Se menţionează că aprobarea prezentului amenajament se referă numai la partea technico-silvică pentru exploatarea pădurii şi că statul nu înţelege a recunoaşte vreun drept de posesiune sau proprietate asupra imobilului şi nu se prejudecă prin el nici drepturile terţelor persoane, nici cele ale statului; întrucât hotarele au fost indicate de petiţionar şi Ministerul nu are competinţa şi posibilitatea a exercita vreun control, aceasta intrând în atributul puterii judecătoreşti. Acest amenajament s-a aprobat prin Deciz. Min. No. 61993/1935 publicată în Monit. Of. No. 83 p.II /1935 şi cu dispoziţiunile prevăzute în art. adiţional…. introdus…… şi avizul C. Technic No. 827/934, care face parte integrantă din text”.

p. Ministru, p. Director,

…………………… ………………………

Această „Observaţiune” a fost preluată din amenajamentul Ocolului Silvic Argel, ediţia 1933-1942.

i) Legea pentru Reforma Agrară din Bucovina din anul 1921 publicată în Monitorul Oficial nr. 93/1921 exceptează de la expropriere pădurile Fondului Bisericesc, pp.108-112.

j) Curtea de Casaţie din Varşovia, prin Decizia din 07.05.1931, a stabilit că „patrimoniul Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei este o avere separată de patrimoniul statului, iar această stare de fapt şi de drept a Fondului Bisericesc nu s-a schimbat cu nimic în urma prăbuşirii monarhiei habsburgice” (Pandectele Române, partea a treia, 1931, pp. 108-112).

k) Contractul de împrumut încheiat de Creditul Agricol Ipotecar al României S.A. cu Fondul Bisericesc în aprilie 1935, în art.10, precizează: „Suprafaţa totală ipotecară rămasă în urma exproprierilor definitive, efectuate pe baza Legii pentru Reforma Agrară din Bucovina din 23 iulie 1921, este de cca. 240.000 ha. Această proprietate se stăpâneşte de împrumutat (Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei) în baza înscrisurilor în registrele funciare existente şi o parte distruse”.

l) Rentele antebelice, ca împrumut de război, emise de fosta monarhie austro-ungară aparţinătoare Fondului Bisericesc, arată că acesta (Fondul Bisericesc) era proprietarul pădurilor sale, din ale căror venituri a împrumutat imperiul austriac.

m) În convenţia încheiată la data de 12 nov. 1946 între C.F.R. şi Fondul Bisericesc se menţionează: „…valorificarea bunurilor Fondului Bisericesc…” adică a proprietăţilor Fondului Bisericesc. Ştim că orice convenţie se face între doi proprietari şi nu între un proprietar şi un administrator.

n) În Extrasul din Tabloul proprietarilor de păduri particulare din localităţile aparţinând fostului judeţ Rădăuţi, întocmit de Ocolul Silvic Rădăuţi la data de 14.03.1946, în baza documentelor aflate la Direcţia Judeţeană Suceava, Arhivele Naţionale, se menţionează ca proprietar de pădure şi Fondul Bisericesc.

o) Decretul nr. 273/24.06.1949 prin care este desfiinţat Fondul Bisericesc, bunurile Fondului Bisericesc trecând la Statul Român, acesta se înregistrează ca proprietar în Cartea Funciară întocmită în baza Legii nr. 119/1948 şi a Decretului nr. 273/24.06.1949, se menţionează ca proprietar Statul Român, şi tot pe aceeaşi pagină se menţionează: „Fostul proprietar al acestui corp funciar este Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei” (Nefiind publicat în Monitotul Oficial al vremii, Decretul este un act inexistent).

p) Ca urmare a Decretului 273/1949, Comisia de lichidare a acestui Fond Bisericesc Român a întocmit un Tablou al suprafeţelor totale de proprietăţi ale fostului Fond Bisericesc Ortodox Român, după verificarea făcută de Comisia de Lichidare.

După 1990, oamenii din clasa politică se împotrivesc retrocedării Fondului Bisericesc, dispreţuiesc legislaţia actuală privind retrocedarea proprietăţilor confiscate şi dovezile de proprietari şi obligă forurile în drept să nu dea curs actului de retrocedare; mai mult, aceştia se silesc pe toate căile să influenţeze nu numai opinia publică, ci chiar şi deciziile justiţiei.

- În campania electorală din anul 2001, domnul Gheorghe Flutur, în prezent preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, a făcut cunoscut electoratului că, potrivit unui document găsit în arhivele de la Viena, Fondul Bisericesc a fost proprietarul unei suprafeţe de peste 190.000 ha pădure. După ce câştigă alegerile şi ajunge ministru al Agriculturii şi Pădurilor, interpelat în Parlament de domnul Aurel Olăreanu cu privire la statutul juridic al Fondului Bisericesc, declară: „Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei a fost un administrator şi nu proprietar” (interpelarea a fost înregistrată la Camera Deputaţilor sub nr.1822A/2006); Domnia Sa, întrebat fiind de un ziarist sucevean despre retrocedarea Fondului Bisericesc, a răspuns: „dacă vor avea acte de proprietate să le dovedească”. După cum vedem, domnul Gheorghe Flutur a uitat ce-a spus în campania electorală despre documentul găsit în arhivele de la Viena, în care se arată clar că Fondul Bisericesc era proprietarul celor peste 190.000 ha de pădure.

- Pe 8 martie 2005, domnul Gheorghe Flutur declara: „Ceea ce s-a întâmplat acum în Senat este un exemplu clar că P.S.D-ul nu are nimic comun cu proprietatea. În urmă cu trei ore, preşedintele P.S.D. Suceava, Gavril Mârza, declara că susţine retrocedarea integrală a proprietăţii Arhiepiscopiei, pentru ca în Senat colegii săi să voteze împotrivă. Noi am fost consecvenţi, vom modifica legile funciare în maxim o lună de zile şi vom rezolva şi această problemă. Vom aborda toate categoriile de proprietăţi, nu numai ale Bisericii”(Monitorul de Suceava, din 8 martie 2005).

- Cât timp a fost prefectul judeţului Suceava, domnul Orest Onofrei a declarat permanent că Fondul Bisericesc nu a fost proprietarul, ci administratorul pădurilor Fondului Bisericesc. Tot Domnia Sa a mai spus că retrocedarea pădurilor Fondului Bisericesc va fi „unul din cele mai mari acte de corupţie la nivel naţional”. În amendamentele la proiectul de propunere legislativă (iniţiată de dl. Orest Onofrei – n.n.), referitoare la reactivarea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, „persoană juridică de drept public”, se menţionează, cităm: „Patrimoniul dat în administrarea Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei (cu statut de persoană juridică de drept public – n.n.) îl va constitui bunurile care au aparţinut fostului Fond Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, desfiinţat prin Decretul nr. 273/1949 şi care se regăsesc la data reactivării acestuia în domeniul public sau privat al Statului” (art.4). Din cele de mai sus, vedem că şi dl. Orest Onofrei recunoaşte că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a fost proprietarul bunurilor sale şi nu administratorul, după cum a declarat tot timpul, ca prefect.

- Pentru o mai bună înţelegere a împotrivirii retrocedării Fondului Bisericesc, nu sunt fără importanţă afirmaţiile domnului Alexandru Băişanu, în calitate de subprefect al judeţului Suceava; într-o discuţie purtată cu semnatarul acestor rânduri, cu o săptămână înainte de începerea dezbaterii dosarelor depuse la Comisia de Fond Funciar, el a declarat: „Dumneavoastră, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, aveţi o mare dorinţă, anume, să luaţi Fondul Bisericesc; şi eu am o mare dorinţă, anume, să ajung preşedintele ţării; mai degrabă voi ajunge eu preşedintele ţării, decât Dumneavoastră să luaţi pădurile Fondului Bisericesc…Pentru mine este indiferent cui dau aceste păduri: unui arab, unui chinez sau unui japonez”. Deci, fără comentarii.

Această stare de lucruri privitoare la retrocedarea Fondului Bisericesc este marcată în vremea noastră tot de o „agresiune nemaiîntâlnită” – după cum amintea, pe bună dreptate, domnul Valerian Solovăstru referindu-se la fondul forestier, în general. Această stare de împotrivire a retrocedării Fondului Bisericesc este asemănătoare, în bună parte, cu cea pe care o înfăţişează Mihai Eminescu, legată tot de Fondul Bisericesc, dar şi de clasa politică, guvernanţii vremii stăpânirii austriece în Bucovina. Cităm: „Austria, crezând a putea abstrage de la serviciul oamenilor cu părinţi cerţi, care să fi vorbit o limbă certă, să fi ţinut la un cămin, să fi avut în suflet «simţ istoric», singurul care întăreşte împărăţiile, s-au folosit din contra de oameni care nu ţineau la nimic, nici la Austria ca abstracţie, de oameni care în jurnalele lor îi vedem vânduţi la turci (ca Neue freie Presse), la imperiul german, la ruşi. Cu-n cuvânt Austria s-a servit de un element venal, corupt, lipsit de caracter, adevărat gunoi al catilinarismului. Aceşti oameni guvernau şi guvernează… De aceea guvernul austriecesc, înaintea venirii contelui Hohenwart la minister, era un guvern de parveniţi, stăpâniţi, ei la rândul lor, de hetere. După căderea contelui, regimul, „bursei” a reînceput, neutralizat întrucâtva de blestemele populaţiilor ruinate de la un capăt al imperiului la celălalt. Astfel dar, era firesc ca predecesorii lui Hohenwart, care în viaţa lor n-au simţit instinctul respectării proprietăţii, să răspundă într-un rând bucovinenilor că Fondul Religionar Greco-Oriental nu ar fi al Bisericei, ci al guvernului. Noi nu ne putem nici închipui măcar o asemenea lipsă de orice simţ de pudoare. Şi nici în Austria n-ar fi cutezat nimeni până la aceşti parveniţi să ridice pretenţii asupra averei unei Biserici neatârnate, neconfundabile cu statul austriac” (Mihai Eminescu, Despre Limba, Biserica şi (simţul) instinctul respectării proprietăţii în conştiinţa bucovinenilor, pag. 50 – texte culese din articolul Idealul unităţii politice a românilor publicat în Eminescu: Sens, Timp şi Devenire istorică, volum îngrijit de Gh. Buzatu, Ştefan Lemny şi I. Saizu, Iaşi, Universitatea „Al. I. Cuza”, 1988, pag. 46 – 54, Românii în istoria universală – III)

Cerem această proprietate pentru a avea resursele noastre proprii necesare lucrărilor de conservare şi restaurare a bisericilor cu valoare de patrimoniu naţional, pentru activităţile filantropice, ajutorarea celor aflaţi în lipsuri materiale din spitale, şcoli, cămine de bătrâni şi de copii şi familii nevoiaşe.

Retrocedarea proprietăţii Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina este un act de dreptate într-un stat de drept.

† P I M E N

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

Comments are closed.