Contract semnat pentru salvarea monumentului istoric de la Vatra Dornei

Luni, 14 mai 2018, la sediul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a avut loc semnarea Contractului privind achiziția de servicii proiectare și execuție lucrări de construcții și restaurare a clădirii monument istoric Cazinoul Băilor din Vatra Dornei beneficiar fiind Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei.

Lucrările vor fi realizate de către Asocierea SC IASICON SA- SC POLARH DESIGN SRL- Lider de asociere fiind SC IASICON SA.

Valoarea contractului este de 16.571.091,04 lei. Termenele contractului sunt de 3 luni pentru realizarea proiectului tehnic, iar lucrările efective de restaurare trebuie finalizate într-un termen de 38 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Finanțarea lucrărilor este realizată prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 5 – Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de investiţii 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural.

La finalizarea lucrărilor „Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei va deveni muzeu.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților