» IPS ARHIEPISCOP PIMEN

Arhiva pentru categoria ‘IPS ARHIEPISCOP PIMEN’

Necazurile fac parte din taina iconomiei mântuirii noastre. Mântuitorul Hristos ne spune că aici, pe pământ, vom avea necazuri, însă important este să deznădăjduim, si să ne punem toată încrederea în el: “În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33); “Cel ce va răbda până la sfârşit se va mântui” (Matei 24, 13); “Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre” (Luca 21, 19).

Sfântul Apostol Pavel, întemeiat pe cuvintele Mântuitorului, spune că “prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu” (FA 14, 22), “şi toţi care voiesc să trăiască cucernic în Hristos vor fi prigoniţi” (II Tim. 3, 12).

Multe sunt necazurile care se abat asupra noastră.

Unele se datorează păcatelor noastre: “Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: de la Dumnezeu sunt ispitit, pentru că Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte” (Iacov 1, 13-15).

Alte necazuri vin asupra noastră ca încercări ale lui Dumnezeu pentru întărirea noastră duhovnicească.

Necazurile în viaţa celor drepţi sunt spre luare aminte de către cei răi, pentru a-şi da seama că, dacă cel drept are necazuri, cu atât mai mult cel care greşeşte va suferi. De aceea el (cel vinovat) este chemat de Dumnezeu ca din necazuri să înveţe că trebuie să se întoarcă de la păcat: “Prin suferinţă, Dumnezeu îi dă omului învăţătură”, spune dreptul Iov (Iov 36, 15).

Necazurile vin asupra noastră uneori din partea diavolului, care este “invidios” pe omul credincios care face bine celor cuprinşi de greutăţi. El ne pizmuieşte fiindcă ne rugăm lui Dumnezeu şi facem bine aproapelui.

Sfântul Marcu Ascetul ne întăreşte în necazuri prin frumoase învăţături, precum:

“Ocara de la oameni aduce întristare inimii, dar se face pricină de curăţie celui ce o rabdă” (Filocalia, vol. I, p. 235);

“Orice suferinţă fără voie să te înveţe să-ţi aduci aminte de Dumnezeu, în acest caz nu-ţi va lipsi prilejul spre pocăinţă” (Ibidem, p. 236);

“Bucură-te la sfârşitul oricărui necaz fără voie şi vei afla în el pieirea păcatului” (Ibidem, p. 236);

“Oricâtă batjocură va răbda cineva pentru adevărul lui Hristos va primi însutită slavă de la mulţime. Dar mai bine este a face binele pentru cele viitoare” (Ibidem, p. 236);

“Cel ce vrea să biruiască ispitele fără rugăciune şi răbdare nu le va depărta de la sine, ci mai tare se va încâlci în ele” (Ibidem, p. 246).

În concluzie, orice om, cuprins de un necaz, cere lui Dumnezeu, în rugăciunile sale, să îi fie îndepărtat din viaţa sa. Cererea este îndreptăţită, dar trebuie să ne lăsăm şi în voia lui Dumnezeu, pentru că El ştie mai bine decât noi ce ne este de folos. Potrivit învăţăturii Bisericii, e mai bine să cerem lui Dumnezeu să ne dea răbdare ca să putem suporta creştineşte toate necazurile care vor veni asupra noastră.

† Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

20
Mai

Fondul Bisericesc

   

Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina

între retrocedare şi tergiversare

Motto: Oare România, stat membru al Uniunii

Europene, nu este datoare să rezolve

problema retrocedării proprietăţilor private

confiscate de regimul comunist?

Au trecut 20 de ani de tergiversări şi refuzuri privind retrocedarea pădurilor Fondului Bisericesc confiscate abuziv de regimul comunist.

Cele trei instituţii, Comisia de aplicare a legilor Fondului Funciar din cadrul Prefecturii, Direcţia Silvică şi Regia Naţională a Pădurilor, prezintă în faţa justiţiei, în presa cotidiană şi în reviste „argumente” pentru neretrocedare, fără acoperirea corespunzătoare.

De exemplu, citim în revista Pădurea şi viaţa, editată de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, nr. 3-4/2010, pag. 5: „…Instituţia prefectului din judeţul Suceava arată că proprietarul acestor păduri (ale Fondului Bisericesc – n.n.) a fost Statul Român din 1781 până în prezent. Se naşte întrebarea firească: ce solicită această Fundaţie?”.

http://www.arhiepiscopiasucevei.ro/imagini/coperta_brosura.jpg

Brosura Fondul Bisericesc

În revista Lumea satului, an VI, nr. 2 ( 103), / 16-31 ianuarie 2010, pag. 68, citim: „Cele 160.000 ha de păduri erau ale statului (austriac – n. n.) încă din anul 1786, când austriecii le-au trecut în proprietatea României”. Citatul face parte din cuprinsul interviului intitulat: Pădurea, prăduită şi cu sprijinul Justiţiei. Aici, domnul Valerian Solovăstru, director general al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, mărturiseşte cu multă amărăciune: „În ultimul timp, ne confruntăm cu o agresiune nemaiîntâlnită asupra fondului forestier…” ; între agresori, potrivit manierei de redactare a materialului menţionat sub semnătura, simplu, Traian Dobre, lasă să se înţeleagă a se număra şi Fundaţia Fondul Bisericesc.

Afirmaţiile mai sus menţionate au nevoie de câteva precizări:

Expresia „statul român” este legiferată în istoriografia ţării noastre începând cu anul 1862 şi nu cu anul 1786. Ce om cu mintea întreagă poate să spună că proprietarul pădurilor Fondului Bisericesc a fost „statul român” începând cu anul 1781 sau 1786, când Bucovina, începând cu anul 1775, făcea parte din statul austriac?

Privitor la proprietarul sau proprietarii Fondului Bisericesc, trebuie să spunem că, după ştiinţa noastră, nu există niciun document cu acoperire juridică în care să se ateste că statul austriac sau statul român au fost, pe rând, proprietarii Fondului Bisericesc; din contra, toate documentele din perioada 1775 – 1949 atestă că proprietarul pădurilor Fondului Bisericesc a fost Biserica Ortodoxă Română din Bucovina, cum o arată şi titulatura Fundaţiei: „Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina”. Încă de la înfiinţarea sa de către împăratul Austriei, Iosif al II-lea, prin Ordonanţa Consiliului Aulic de Război nr. 3469/04.07.1783, Fondul Bisericesc a fost considerat ca fiind o fundaţie, proprietate a Bisericii Ortodoxe Române din Bucovina.

Dovezi din perioada stăpânirii austriece:

a) Punctul 8 din Ordonanţa Consiliului Aulic de Război nr. 3469/04.07.1783 menţionează: „Să se procedeze fără întârziere la reducerea şi restrângerea mănăstirilor de călugări, iar pământurile şi fondurile lor se vor lua în administraţie”.

b) Prin scrisoarea Consiliului Aulic de Război de la Viena către generalul Enzenberg nr. 993 şi 994 din 03.03.1784, se pun în vedere următoarele: „Deoarece potrivit voinţei Majestăţii Sale veniturile, bunurile bisericeşti şi mănăstireşti sunt destinate pentru întreţinerea Episcopului şi a preoţimii, la înfiinţarea de şcoli şi a altor instituţii pioase, apoi pentru întreţinerea clădirilor bisericeşti, astfel că aceste bunuri nu urmează să fie confiscate, precum o arătaţi în adresa dumneavoastră foarte jignitoare către Consistoriu, ci numai în administraţie şi că veniturile sporite în urma îmbunătăţirilor luate în vedere nu vor fi vărsate în casieria statului, ci în casieria specială a Fondului Religionar, toată această manipulaţiune trebuie să fie făcută sub supravegherea şi conducerea Episcopului şi a Consistoriului. De aceea şi personalul de administraţie pe moşiile episcopeşti şi mănăstireşti trebuie fie ales şi angajat în înţelegere cu ambele părţi” (Viena, 3 martie 1784).

c) Decretul Curţii Consiliului Aulic de Război nr. 2484 din 29 aprilie 1786 reglementează definitiv problema Fondului Religionar Greco-Oriental al Bucovinei. În anexa acestui Decret, este prezentat „Regulamentul Duhovnicesc Bucovinean din 1786, Explicarea Fondului Religios. Sub numele de Fond Religios se înţelege întreaga avere menită pentru întreţinerea religiunii. Această avere a Fondului Religios constă în bani gata sau în natură, adică averi mănăstireşti şi preoţeşti mişcătoare şi nemişcătoare. Veniturile…intră cu destinaţie precisă în casa religionară”.

d) În scrisoarea Consiliului Aulic de Război către generalul Enzenberg nr. 1519, se precizează între altele: „Nu o dată, ci în repetate rânduri s-a pus în vedere administraţiei că voinţa Majestăţii Sale nu merge într-acolo ca să atingă proprietatea particulară sau să se procedeze cu silă sau forţă…” (Viena, 27 martie 1784). „Mai clar nu s-a putut garanta proprietatea, întrebuinţarea, administraţia averilor Eparhiei Rădăuţilor; guvernul e un notar oficial al afacerilor, nimic mai mult”, notează Mihai Eminescu la vremea sa.

e) Guvernul Austriei a încheiat în 1792 un contract de arendare cu Fondul Bisericesc (o dovadă că proprietarul bunurilor, a proprietăţilor Fondului Bisericesc, nu era statul austriac). În 1889, guvernul vienez intenţionează să cumpere moşia – Domeniul Rădăuţilor – pe care o deţinea în arendă; în faţa acestui fapt, Mitropolitul Silvestru înaintează la 11/23 iulie 1889 cererea majestatică nr. 2829, prin care solicită împăratului, ca patron suprem al Fondului Bisericesc, încetarea acestor tratative aducând argumentele necesare, între altele, Canoanele Bisericii Ortodoxe şi convenţiile încheiate între Guvernul Austriei şi Biserica Ortodoxă Română din Bucovina, convenţii aprobate de împărat privind respectarea proprietăţii Bisericii Române din Bucovina, cu statut de bunuri fundaţionale. Împăratul cercetează acest memoriu, găsindu-l conform cu realitatea juridică a acestei proprietăţi şi cere guvernului să comunice Mitropolitului că ideea cumpărării Domeniului Rădăuţi a fost părăsită, încetând şi tratativele în privinţa cumpărării; comunicarea a fost făcută de Ministerul Agriculturii şi Silviculturii la 26 august 1889, cu Ordinul nr. 17.627 (Mitropolitul Silvestru, Proprietăţi Fundaţionale ale Bisericii Greco-Orientale în Bucovina, pag. 86-87, ediţie îngrijită de pr. Dumitru Valenciuc, 2004).

Dovezi din perioada 1918-1949:

f) Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române din 6 mai 1925 stabileşte că Fondul Religionar Greco-Oriental din Bucovina este şi rămâne o fundaţie specială de sine stătătoare, care va purta pe viitor denumirea Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (art. 39). Prin urmare, legea constată existenţa Fondului ca proprietar al bunurilor sale, care a fost înfiinţat de împăratul Iosif al II-lea prin Regulamentul Duhovnicesc de la 1786.

g) Lucrările de amenajări silvice, indiferent cine este proprietarul pădurii (statul sau persoană privată), se aprobă în cadrul guvernului de către ministrul Silviculturii. Aceste decizii ministeriale sunt publicate în monitoarele oficiale cu formula consacrată: „Se aprobă de Noi: revizuirea amenajamentului pădurilor Ocolului Silvic (N), judeţul (N), proprietatea (numele persoanei), în cazul nostru: proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina în suprafaţă de……)”.

h) Pe una din paginile de final al fiecărui exemplar de amenajament întocmit pentru ocoalele silvice ale Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor aplica următorul text: „Observaţiune: Se menţionează că aprobarea prezentului amenajament se referă numai la partea technico-silvică pentru exploatarea pădurii şi că statul nu înţelege a recunoaşte vreun drept de posesiune sau proprietate asupra imobilului şi nu se prejudecă prin el nici drepturile terţelor persoane, nici cele ale statului; întrucât hotarele au fost indicate de petiţionar şi Ministerul nu are competinţa şi posibilitatea a exercita vreun control, aceasta intrând în atributul puterii judecătoreşti. Acest amenajament s-a aprobat prin Deciz. Min. No. 61993/1935 publicată în Monit. Of. No. 83 p.II /1935 şi cu dispoziţiunile prevăzute în art. adiţional…. introdus…… şi avizul C. Technic No. 827/934, care face parte integrantă din text”.

p. Ministru, p. Director,

…………………… ………………………

Această „Observaţiune” a fost preluată din amenajamentul Ocolului Silvic Argel, ediţia 1933-1942.

i) Legea pentru Reforma Agrară din Bucovina din anul 1921 publicată în Monitorul Oficial nr. 93/1921 exceptează de la expropriere pădurile Fondului Bisericesc, pp.108-112.

j) Curtea de Casaţie din Varşovia, prin Decizia din 07.05.1931, a stabilit că „patrimoniul Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei este o avere separată de patrimoniul statului, iar această stare de fapt şi de drept a Fondului Bisericesc nu s-a schimbat cu nimic în urma prăbuşirii monarhiei habsburgice” (Pandectele Române, partea a treia, 1931, pp. 108-112).

k) Contractul de împrumut încheiat de Creditul Agricol Ipotecar al României S.A. cu Fondul Bisericesc în aprilie 1935, în art.10, precizează: „Suprafaţa totală ipotecară rămasă în urma exproprierilor definitive, efectuate pe baza Legii pentru Reforma Agrară din Bucovina din 23 iulie 1921, este de cca. 240.000 ha. Această proprietate se stăpâneşte de împrumutat (Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei) în baza înscrisurilor în registrele funciare existente şi o parte distruse”.

l) Rentele antebelice, ca împrumut de război, emise de fosta monarhie austro-ungară aparţinătoare Fondului Bisericesc, arată că acesta (Fondul Bisericesc) era proprietarul pădurilor sale, din ale căror venituri a împrumutat imperiul austriac.

m) În convenţia încheiată la data de 12 nov. 1946 între C.F.R. şi Fondul Bisericesc se menţionează: „…valorificarea bunurilor Fondului Bisericesc…” adică a proprietăţilor Fondului Bisericesc. Ştim că orice convenţie se face între doi proprietari şi nu între un proprietar şi un administrator.

n) În Extrasul din Tabloul proprietarilor de păduri particulare din localităţile aparţinând fostului judeţ Rădăuţi, întocmit de Ocolul Silvic Rădăuţi la data de 14.03.1946, în baza documentelor aflate la Direcţia Judeţeană Suceava, Arhivele Naţionale, se menţionează ca proprietar de pădure şi Fondul Bisericesc.

o) Decretul nr. 273/24.06.1949 prin care este desfiinţat Fondul Bisericesc, bunurile Fondului Bisericesc trecând la Statul Român, acesta se înregistrează ca proprietar în Cartea Funciară întocmită în baza Legii nr. 119/1948 şi a Decretului nr. 273/24.06.1949, se menţionează ca proprietar Statul Român, şi tot pe aceeaşi pagină se menţionează: „Fostul proprietar al acestui corp funciar este Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei” (Nefiind publicat în Monitotul Oficial al vremii, Decretul este un act inexistent).

p) Ca urmare a Decretului 273/1949, Comisia de lichidare a acestui Fond Bisericesc Român a întocmit un Tablou al suprafeţelor totale de proprietăţi ale fostului Fond Bisericesc Ortodox Român, după verificarea făcută de Comisia de Lichidare.

După 1990, oamenii din clasa politică se împotrivesc retrocedării Fondului Bisericesc, dispreţuiesc legislaţia actuală privind retrocedarea proprietăţilor confiscate şi dovezile de proprietari şi obligă forurile în drept să nu dea curs actului de retrocedare; mai mult, aceştia se silesc pe toate căile să influenţeze nu numai opinia publică, ci chiar şi deciziile justiţiei.

- În campania electorală din anul 2001, domnul Gheorghe Flutur, în prezent preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, a făcut cunoscut electoratului că, potrivit unui document găsit în arhivele de la Viena, Fondul Bisericesc a fost proprietarul unei suprafeţe de peste 190.000 ha pădure. După ce câştigă alegerile şi ajunge ministru al Agriculturii şi Pădurilor, interpelat în Parlament de domnul Aurel Olăreanu cu privire la statutul juridic al Fondului Bisericesc, declară: „Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei a fost un administrator şi nu proprietar” (interpelarea a fost înregistrată la Camera Deputaţilor sub nr.1822A/2006); Domnia Sa, întrebat fiind de un ziarist sucevean despre retrocedarea Fondului Bisericesc, a răspuns: „dacă vor avea acte de proprietate să le dovedească”. După cum vedem, domnul Gheorghe Flutur a uitat ce-a spus în campania electorală despre documentul găsit în arhivele de la Viena, în care se arată clar că Fondul Bisericesc era proprietarul celor peste 190.000 ha de pădure.

- Pe 8 martie 2005, domnul Gheorghe Flutur declara: „Ceea ce s-a întâmplat acum în Senat este un exemplu clar că P.S.D-ul nu are nimic comun cu proprietatea. În urmă cu trei ore, preşedintele P.S.D. Suceava, Gavril Mârza, declara că susţine retrocedarea integrală a proprietăţii Arhiepiscopiei, pentru ca în Senat colegii săi să voteze împotrivă. Noi am fost consecvenţi, vom modifica legile funciare în maxim o lună de zile şi vom rezolva şi această problemă. Vom aborda toate categoriile de proprietăţi, nu numai ale Bisericii”(Monitorul de Suceava, din 8 martie 2005).

- Cât timp a fost prefectul judeţului Suceava, domnul Orest Onofrei a declarat permanent că Fondul Bisericesc nu a fost proprietarul, ci administratorul pădurilor Fondului Bisericesc. Tot Domnia Sa a mai spus că retrocedarea pădurilor Fondului Bisericesc va fi „unul din cele mai mari acte de corupţie la nivel naţional”. În amendamentele la proiectul de propunere legislativă (iniţiată de dl. Orest Onofrei – n.n.), referitoare la reactivarea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, „persoană juridică de drept public”, se menţionează, cităm: „Patrimoniul dat în administrarea Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei (cu statut de persoană juridică de drept public – n.n.) îl va constitui bunurile care au aparţinut fostului Fond Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, desfiinţat prin Decretul nr. 273/1949 şi care se regăsesc la data reactivării acestuia în domeniul public sau privat al Statului” (art.4). Din cele de mai sus, vedem că şi dl. Orest Onofrei recunoaşte că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a fost proprietarul bunurilor sale şi nu administratorul, după cum a declarat tot timpul, ca prefect.

- Pentru o mai bună înţelegere a împotrivirii retrocedării Fondului Bisericesc, nu sunt fără importanţă afirmaţiile domnului Alexandru Băişanu, în calitate de subprefect al judeţului Suceava; într-o discuţie purtată cu semnatarul acestor rânduri, cu o săptămână înainte de începerea dezbaterii dosarelor depuse la Comisia de Fond Funciar, el a declarat: „Dumneavoastră, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, aveţi o mare dorinţă, anume, să luaţi Fondul Bisericesc; şi eu am o mare dorinţă, anume, să ajung preşedintele ţării; mai degrabă voi ajunge eu preşedintele ţării, decât Dumneavoastră să luaţi pădurile Fondului Bisericesc…Pentru mine este indiferent cui dau aceste păduri: unui arab, unui chinez sau unui japonez”. Deci, fără comentarii.

Această stare de lucruri privitoare la retrocedarea Fondului Bisericesc este marcată în vremea noastră tot de o „agresiune nemaiîntâlnită” – după cum amintea, pe bună dreptate, domnul Valerian Solovăstru referindu-se la fondul forestier, în general. Această stare de împotrivire a retrocedării Fondului Bisericesc este asemănătoare, în bună parte, cu cea pe care o înfăţişează Mihai Eminescu, legată tot de Fondul Bisericesc, dar şi de clasa politică, guvernanţii vremii stăpânirii austriece în Bucovina. Cităm: „Austria, crezând a putea abstrage de la serviciul oamenilor cu părinţi cerţi, care să fi vorbit o limbă certă, să fi ţinut la un cămin, să fi avut în suflet «simţ istoric», singurul care întăreşte împărăţiile, s-au folosit din contra de oameni care nu ţineau la nimic, nici la Austria ca abstracţie, de oameni care în jurnalele lor îi vedem vânduţi la turci (ca Neue freie Presse), la imperiul german, la ruşi. Cu-n cuvânt Austria s-a servit de un element venal, corupt, lipsit de caracter, adevărat gunoi al catilinarismului. Aceşti oameni guvernau şi guvernează… De aceea guvernul austriecesc, înaintea venirii contelui Hohenwart la minister, era un guvern de parveniţi, stăpâniţi, ei la rândul lor, de hetere. După căderea contelui, regimul, „bursei” a reînceput, neutralizat întrucâtva de blestemele populaţiilor ruinate de la un capăt al imperiului la celălalt. Astfel dar, era firesc ca predecesorii lui Hohenwart, care în viaţa lor n-au simţit instinctul respectării proprietăţii, să răspundă într-un rând bucovinenilor că Fondul Religionar Greco-Oriental nu ar fi al Bisericei, ci al guvernului. Noi nu ne putem nici închipui măcar o asemenea lipsă de orice simţ de pudoare. Şi nici în Austria n-ar fi cutezat nimeni până la aceşti parveniţi să ridice pretenţii asupra averei unei Biserici neatârnate, neconfundabile cu statul austriac” (Mihai Eminescu, Despre Limba, Biserica şi (simţul) instinctul respectării proprietăţii în conştiinţa bucovinenilor, pag. 50 – texte culese din articolul Idealul unităţii politice a românilor publicat în Eminescu: Sens, Timp şi Devenire istorică, volum îngrijit de Gh. Buzatu, Ştefan Lemny şi I. Saizu, Iaşi, Universitatea „Al. I. Cuza”, 1988, pag. 46 – 54, Românii în istoria universală – III)

Cerem această proprietate pentru a avea resursele noastre proprii necesare lucrărilor de conservare şi restaurare a bisericilor cu valoare de patrimoniu naţional, pentru activităţile filantropice, ajutorarea celor aflaţi în lipsuri materiale din spitale, şcoli, cămine de bătrâni şi de copii şi familii nevoiaşe.

Retrocedarea proprietăţii Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina este un act de dreptate într-un stat de drept.

† P I M E N

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

19
Mai

M. Eminescu

   

M. Eminescu

Despre limba, Biserica şi (simţul) instinctul respectării proprietăţii în conştiinţa bucovinenilor

Totodată citim în decretul Consiliului Suprem cătră generalul Enzenberg:

„Nu o dată, ci de mai multe ori s-au dat de înţeles administraţiunii că intenţia Maiestăţii Sale nu este nicidecum de a tulbura proprietatea privată sau şi numai de a îngădui să se purceadă cu puterea şi cu sila la vreuna din economiile de pe moşiile preoţeşti”.

În fine, citim în decretul Consiliului Suprem de Curte din 8 mai 1784 următoarele:

„După instrucţiunea de mai nainte trebuie să se ia seama ca primirea şi cheltuielile tuturor banilor scolastici, mănăstireşti şi preoţeşti să se poarte separat de ai casei districtuale administrative şi toate mandatele trebuincioase de bani din casa fondului religionar să se facă prin Consistoriu”.

Mai clar nu s-a putut garanta proprietatea, întrebuinţarea, administraţia averilor Eparhiei Rădăuţilor. Amploiaţii se numesc, şcolile se înfiinţează, plăţile se fac numai cu espres mandat al Consistoriului şi al episcopului, guvernul e un notar oficial al afacerilor, nimic mai mult.

Pentru a arăta cum se întrebuinţează aceste averi, vom lăsa să vorbească pe un ţăran din Bucovina, pe primarul din satul Crasna, Grigorie Iliuţ:

„Numai despre un lucru am auzit vorbindu-se mai puţin, adică despre şcolile noastre din ţară, despre şcolile noastre bisericeşti pentru creşterea şi luminarea poporului nostru dreptcredincios. Dară şi despre acest lucru să nu aşteptaţi o cuvântare iscusită, căci noi ţăranii n-avem atâta învăţătură ca să putem vorbi cu iscusinţă. Cuvântul meu va fi scurt dară adevărat din inimă.

Noi ştim cu toţii că din banii fondului nostru bisericesc s-au înfiinţat în Suceava un gimnaziu, în Siret o şcoală normală şi în Cernăuţi o şcoală reală şi o şcoală normală cu o preparandie. Ştim cu toţii şi aceasta că prin parohii s-au înfiinţat, pe cheltuiala comunelor bisericeşti, peste o sută de şcoli primare, dintre care mai mult de jumătate sunt sprijinite şi din fondul nostru religionar.

Aceste şcoli sunt confesionale, adică bisericeşti, şi până acum se purtau toate trebile lor de preoţi şi de învăţătorii dreptcredincioşi sub privegherea preonoratului Consistoriu. În urma legilor împărăteşti, mai nou din 25 mai 1868 şi din 14 mai 1869, atât Biserica, cât şi fiecare parohie are tot dreptul de a înfiinţa şcoli proprii bisericeşti şi a le dirigui după legile generale.

Cu toate acestea, şcolile noastre săteşti susţinute parte de parohie, parte din fondul nostru religionar, seamănă a ni se înstrăina cu totul. În multe ţinuturi din ţară sunt puşi supraveghetori de şcoală şi de altă lege şi de altă limbă. Aceştia dispun acum şi de şcolile noastre bisericeşti, fără de a mai întreba de cei ce reprezintă comunele parohiale şi Biserica noastră din ţară. Pe cât văd şi pricep, lucrul merge într-acolo ca şcolile noastre bisericeşti să treacă în rândul şi numărul celor nebisericeşti, şi ce vra să zică aceasta? Nici mai mult nici mai puţin decât că, pe lângă supraveghetori scolastici de altă lege şi de altă limbă, încetul cu încetul să ni se dea şi învăţători de altă lege şi de altă limbă.

Dară să vă mai spun încă una. În Viena a fost mai deunăzi o adunare mare de învăţători. Şi din Bucovina au fost câţiva. În acea

adunare s-a hotărât ca în şcolile nebisericeşti să nu se mai înveţe religia. Şi, dacă acea hotărâre se va primi, atunci preoţii nici nu vor intra în şcoală ca să înveţe pe copiii noştri religia. Şi eu vă întreb, oare ne-ar fi de folos astfel de şcoli? Ce s-ar alege din copiii noştri cu învăţători de altă lege şi de altă limbă? Eu nu mă pot înţelege cu aceea ca să lăsăm pruncii noştri fără învăţătură, ci vă întreb, oare să ne lăsăm noi şcolile noastre bisericeşti? Nimeni nu poate aştepta de la noi una ca aceasta, ci, dimpotrivă, trebuie să dorim şi să cerem ca în fiecare parohie să avem câte o şcoală bună bisericească.

Una, numai una, ne mănâncă pe noi ţăranii, ştiţi ce? Sărăcia. În cele mai multe sate sunt oamenii noştri săraci şi nu au de unde face şcoli şi susţinea pe învăţători. Dară bun este Dumnezeu şi fondul nostru bisericesc este avut. El este menit şi pentru şcoli. Aşadar, de vom rămânea pe lângă astfel de şcoli, ce ne convin mai bine în împregiurările în care ne aflăm, fondul nostru ne va sta într-ajutor cu bani pentru susţinerea lor de care vom putea zice cu drept cuvânt că sunt ale noastre şi nu străine”.

Văd că vă înţelegeţi cu toţii ca să avem şcoli confesionale sau bisericeşti. Văd că cunoaşteţi că numai ele ne sunt de folos. Acum nu ne rămâne alta decât să poftim pe comitetul ce se va alege ca în adresa ce se va face către minister să se scrie şi această dorinţă a noastră, adică că poporul nostru dreptcredincios doreşte şi voieşte a avea ca până acum şcoli confesionale sau şcoli bisericeşti.

O asemenea adresă s-a făcut la minister şi se vor face încă multe cu aceeaşi menire de a putrezi la acte.

Deci starea românilor din Bucovina o rezumăm în acest fel:

1. Deşi libertatea oricărui cult e garantată prin constituţia austriacă, deşi credincioşii fiecărei biserici sunt îndreptăţiţi de a-şi administra averile şcolare şi eclesiastice, numai românii în tot imperiul sunt supuşi unui regim excepţional.

2. Deşi Gimnaziul din Suceava, Şcoala Reală din Rădăuţi, Şcoala Normală din Cernăuţi şi altele sunt plătite dn fondul religionar, numirile profesorilor se fac de-a dreptul de cătră ministeriul din Viena, precum nu se-ntâmplă la niciun popor, la nicio şcoală confesională. Numai românii sunt supuşi în privirea şcolilor lor unui regim excepţional şi aceasta pentru ca în ele să se păstreze limba de propunere germană.

3. Arhiereii, după Scriptură şi canoanele Bisericii Răsăritene, se aleg; în Bucovina arhipăstorul e numit de-a dreptul, pe când în aceeaşi ţară lipovenii îşi aleg pe vlădica lor de la Fântâna Albă şi evreii îşi aleg rabinii. Numai românii, şi în această privinţă, sunt trataţi în mod excepţional.

*Texte culese din articolul Idealul unităţii politice a românilor publicat în Eminescu: Sens, Timp şi Devenire Istorică, volum îngrijit de Gh. Buzatu, Ştefan Lemny şi I. Saizu, Iaşi, Universitatea “Al. I. Cuza”, 1988, pag. 46-54; Românii în istoria universală - III

Culese de

Î. P. S. Pimen,

Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

18
Mai

FONDUL BISERICESC

   

FONDUL BISERICESC

(documente de proprietate, fapte de refuzare şi de tergiversare a retrocedării Fondului) – expunere pe scurt

Cuvânt înainte

Bunurile pământeşti trebuie să fie folosite, aşa cum ne învaţă Mântuitorul în Sfânta Sa Evanghelie, nu numai pentru noi, proprietarii lor, ci şi, mai ales, pentru traiul celor aflaţi în lipsuri materiale (Matei 25, 34 – 46).

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „să facem milostenie cu bani agonisiţi din muncă cinstită, nu din jaf; Să facem cât mai multă milostenie!” (Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilii la Matei, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, pag. 962).

Văzând cum oamenii sunt înnebuniţi după strângerea de averi şi că nu dau nimic pentru milostenie, Sfinţii Părinţi au fost siliţi să întemeieze în Biserică aşezăminte de binefaceri, fundaţii având ca administrator persoane din rândul credincioşilor, sub povaţa părintească a episcopului sau a preotului paroh (Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilii la Matei, op. cit., pag. 962).

Cât de mare este răspunderea episcopului sau a preotului faţă de păstrarea şi administrarea averilor, a bunurilor Bisericii destinate activităţii filantropice ne este arătată şi în canoanele Bisericii. De exemplu, în canonul 12 al Sinodului VII- Ecumenic, în canonul 25 al Sinodului din Antiohia şi în altele se menţionează: „Episcopul care nu poartă grijă de averea Bisericii să fie alungat din Biserică”, adică să fie caterisit.

Ca părinte duhovnicesc al acestei eparhii, cele menţionate mai sus îmi dau îndreptăţirea, mă obligă chiar, să solicit cu toată insistenţa retrocedarea bunurilor Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, bunuri ale căror venituri sunt destinate celor aflaţi în lipsuri materiale. Între aceştia se înscriu şi vechile biserici din mănăstiri şi parohii declarate monumente istorice, valori de patrimoniu, pe care le-am asemănat cu nişte bătrâni bolnavi şi bandajaţi care au nevoie de o îngrijire permanentă şi costisitoare. Singura resursă sigură şi îndestulătoare pentru acoperirea cheltuielilor de restaurare şi conservare a acestor valori de patrimoniu nu este alta decât cea a Bisericii. Numai că Biserica noastră din Bucovina nu mai are această resursă, pentru că bunurile ei, terenurile forestiere, au fost confiscate de regimul comunist, iar guvernele care s-au perindat la conducerea ţării după evenimentele din decembrie 1989 refuză retrocedarea acestor bunuri bisericeşti.

Potrivit uzanţelor internaţionale, statul, oricare ar fi el, nu este obligat să acopere în întregime cheltuielile pentru conservarea şi restaurarea valorilor de patrimoniu. Suma acestor cheltuieli se ridică la zeci de miliarde de lei anual. Guvernul nu poate acoperi în întregime cheltuielile pentru lucrările de restaurare şi conservare, poate doar jumătate din suma necesară. Pentru restul trebuie să contribuie proprietarii bunurilor de patrimoniu, în cazul nostru – Biserica din Bucovina, fapt cu totul imposibil, care nu stă în puterea noastră, fiind vorba de sume atât de mari.

Având resursele proprii în domeniul îngrijirii valorilor de patrimoniu şi sub îndrumarea Comisiei Monumentelor Istorice, Biserica poate să facă mai bine, la timp şi chiar mai ieftin decât s-ar face cu banii de la stat. Acest lucru l-am dovedit în decursul timpului.

În ce priveşte activitatea filantropică, ajutorarea persoanelor aflate în dificultăţi materiale, vreau să amintesc următoarele: în timpul celor trei calamităţi din ţara noastră ( inundaţiile din ultimii ani), Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a construit un număr de 2oo de case, date la cheie, până a început sezonul rece. Cât şi cum a făcut statul pentru sinistraţi se poate cerceta în arhivele instituţiilor care au primit bani de la stat în scopul mai sus amintit. Am făcut casele respective cu materiale din lemn rămase după ce am dat înapoi statului cele 90.000 de hectare primite de la Guvernul Năstase.

Tergiversarea şi refuzul retrocedării Fondului Bisericesc se datorează înstrăinării oamenilor, a clasei politice de astăzi, de tot ce înseamnă valoare culturală sau morală, pe de o parte, iar pe de alta, duhului lăcomiei de îmbogăţire peste noapte, prin jefuire, furând de la stat pădurile Fondului Bisericesc confiscate de comunişti, acum sunt la stat, ilegal fireşte, aceste păduri ale Fondului Bisericesc constituie o resursă financiară pentru buzunarele proprii ale politicienilor şi, mai ales, pentru succesul în campaniile electorale.

Cred că cele scrise în paginile acestei broşuri vor ajuta la o corectă şi o mai bună înţelegere atât a destinaţiei veniturilor acestor păduri, cât şi a motivelor tergiversării şi refuzului retrocedării Fondului Bisericesc.

P I M E N

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

Citeşte restul »

17
Mai

Fondul Bisericesc

   

Fondul Bisericesc confiscat de regimul comunist, astăzi în buzunarele mafiei lemnului

Cei care se împotrivesc retrocedării Fondului Bisericesc invocă motive fără acoperire legală. De exemplu: domnul inginer Valerian Solovăstru, directorul Regiei Naţionale a Pădurilor, afirmă că averile Fondului Bisericesc au trecut în proprietatea statului austriac îndată ce Bucovina a fost ocupată în anul 1775, şi, ca urmare, Biserica Bucovinei nu a mai rămas proprietara bunurilor, averilor sale, iar noi, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, nu mai avem dreptul legal să cerem retrocedarea acestei proprietăţi. Afirmaţia domniei sale este cu totul greşită.

Din documentele din acea vreme amintim doar unul: „SCHREIBEN DES K.K. HOFKRIEGSRATHES AN DEN GENERAL MAJOR ENZENBERG.

No. 993 et 994.

Auf den Bericht vom 15 d. M. und aus anlass der an den Hofgriegsrathe gelangten Vorstellung des Bukowinaer bischöflichen Consistoriu vom 19 Janner d. J. gegen die in Werk begriffene Aufhebung der dortigen Klöster wird Ihnen Nachstehendes zurückbedeutet:…..somit diese Güter nicht, wie die von Ihnen an das Consistorium erlassene, sehr anstössige Intimation lautet, gerader dins einzuziehen, sondern lediglich in die Administration zu nehmen, endlich in die durch die beabsichtigten Verbesserungen auf denselben vermehrten Einkunfte, nicht in die landesfürstliche, sondern in die abgesonderte Religionsfondkassa abzuführen sind…..

TRADUCERE

Citeşte restul »

Pagina 9 din 9« Prima...«56789