» Administrativ

Arhiva pentru categoria ‘Administrativ’

Parohia “Izvorul Tamaduirii” din Suceava, Protopopiatul Suceava I, Arhiepiscopia Sucevei si Radautilor, organizeaza in data de 19 februarie 2017, orele 13.00, la sediul parohiei (Suceava, Str. 22 Decembrie, f.n.), licitatia de incepere a lucrarilor de pictura din nou in tehnica fresca, categoria II. Detalii la tel. 0746 101109. pr. L.N. Stamatin.

centru-eparhialPe data de 8 ianuarie 2015, un incendiu puternic a devastat vechea clădire a Centrului Eparhial din Suceava. Odată cu aceasta a ars și clădirea Semiearului Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”. Joi, 19 ianuarie 2017, la doi ani de la nefericitul eveniment, a fost sfințit un nou imobil care va găzdui de acum înainte activitatea administrației eparhiale. Citeşte restul »

Potrivit prevederilor statutare și regulamentare, precum și a calendarului stabilit pentru alegerea și constituirea noilor organisme bisericești deliberative și executive la nivel eparhial, în ziua de sâmbătă, 14 iunie 2014, la Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, au avut loc lucrările de constituire a noii Adunări Eparhiale a A.S.R., pentru perioada 2014-2018, sub președinția Înaltpreasfințitului PIMEN, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. Citeşte restul »

Urmare adresei Cancelariei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, nr. 10.236 din 29.12.2012, Vă aducem la cunoştinţă declararea de către Patriarhia Română a anului 2014 ca Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

Tema conferinţei pastoral-misionare semestriale de primăvară va fi tratată sub genericul Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi prezentată astfel: Citeşte restul »

18
Feb

Comunicat de presă

   

PRECIZĂRI ALE ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

ÎN LEGĂTURĂ CU MINORA DISPĂRUTĂ DIN BUCUREŞTI

Referitor la cazul minorei din Bucureşti care a dispărut de acasă în ziua de miercuri, 12 februarie 2014, în urma declaraţiei din dimineaţa zilei de 17 februarie a.c. a stareţului Mănăstirii Sihăstria Rarăului (judeţul Suceava), Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În seara zilei de 14 februarie a.c., în jurul orelor 18.00, eleva din Bucureşti a fost găsită în calitate de pelerin la jumătatea drumului de 8 km dintre Câmpulung şi Mănăstirea Sihăstria Rarăului de maşina stăreţiei, care a luat-o până la mănăstire. Acolo a dorit să vorbească cu duhovnicul mănăstirii, părintele Ioan.

În momentul în care a fost identificată, prima intenţie a conducerii mănăstirii a fost de a anunţa organismele abilitate ale Statului. În faţa refuzului categoric al tinerei adolescente, aflată într-o stare de agitaţie, stareţul şi duhovnicul mănăstirii au hotărât să o găzduiască peste noapte, având în vedere orele târzii şi urmând ca a doua zi să o conducă la primul tren direct spre Bucureşti din municipiul Suceava în jurul orelor prânzului (12.00-14.00). În faţa acestei decizii, adolescenta s-a mai liniştit, a spus că îi pare rău că a făcut acest gest şi a acceptat ca a doua zi să se întoarcă acasă, menţionând permanent că nu doreşte să fie preluată de poliţie.

Conducerea Mănăstirii Sihăstria Rarăului menţionează că adolescenta a fost permanent îmbrăcată în haine de culoare gri, purtând o eşarfă colorată. Confuzia din gara Suceava cu straiele monahale a fost făcută pe peronul gării din Suceava, atunci când fratele de la Mănăstirea Sihăstria Rarăului care a urcat-o în tren pe adolescentă, a întâlnit pe peronul gării o călugăriţă de la o mănăstire din judeţul Suceava cu care a intrat într-un dialog pentru câteva minute.

Conducerea Mănăstirii Sihăstria Rarăului mai precizează faptul că eleva din Bucureşti a ajuns la mănăstire după verificările Poliţiei Judeţului Suceava şi ale Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi a ales să informeze Poliţia după plecarea fetei, ţinând cont în primul rând de starea de panică a adolescentei, de refuzul categoric al acesteia de a fi preluată de către organismele abilitate ale Statului şi de promisiunea ei fermă că doreşte să se întoarcă la familia din Bucureşti.

Stareţul şi duhovnicul Mănăstirii Sihăstria Rarăului îndeamnă familia, şcoala, comunitatea parohială din Bucureşti să-i acorde atenţia cuvenită şi să o sprijine pe adolescenta Iulia Ionescu pentru depăşirea acestui moment dificil din viaţa sa.

BIROUL DE PRESĂ

AL ARHIEPISCOPIEI SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

Sectorul administrativ-bisericesc

al

Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor;

Urmare Permanenței Consiliului Eparhial din data de 23 ianuarie 2014, și a vacantării postului de preot slujitor de la Parohia „Sf. Nicolae” Iaslovăț, organizează cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, examenul de capacitate preoţească, sesiunea martie 2014, pentru licenţiaţii în Teologie, secţia teologie pastorală, fii duhovniceşti ai A.S.R., în vederea candidării pentru ocuparea prin concurs a unui post clerical vacant din cadrul eparhiei.

Înscrierea candidaţilor se va face la Centrul Eparhial, în perioada 17-28 februarie 2014, în baza unui dosar care va cuprinde următoarele documente:

o cerere către I.P.S. Arhiepiscop Pimen;

o copii legalizate după actele de studii (diplomă de licenţiat în teologie faţă-verso, master, doctorat şi foile matricole cu media anilor de studii);

o cazier juridic;

o curriculum vitae;

o copie act identitate;

o recomandarea preotului duhovnic;

o chitanţă din care să reiasă că a fost achitată taxa de înscriere la examen (la casieria Centrului Eparhial);

Examenul de capacitate cuprinde două probe (scris şi oral), fiind precedat de testul psihologic care se va susţine înainte de examenul propriu-zis.

Probele de examen se vor susține în perioada 10 – 14 martie 2014, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Sf. Mitropolit Dosoftei” Suceava.

Anexăm la prezenta tematica pentru examen:

Pagina 1 din 612345»...Ultima »