» Blog Archive » FONDUL BISERICESC
18
Mai

FONDUL BISERICESC

   Postat de către: admin   în IPS ARHIEPISCOP PIMEN

FONDUL BISERICESC

(documente de proprietate, fapte de refuzare şi de tergiversare a retrocedării Fondului) – expunere pe scurt

Cuvânt înainte

Bunurile pământeşti trebuie să fie folosite, aşa cum ne învaţă Mântuitorul în Sfânta Sa Evanghelie, nu numai pentru noi, proprietarii lor, ci şi, mai ales, pentru traiul celor aflaţi în lipsuri materiale (Matei 25, 34 – 46).

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „să facem milostenie cu bani agonisiţi din muncă cinstită, nu din jaf; Să facem cât mai multă milostenie!” (Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilii la Matei, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, pag. 962).

Văzând cum oamenii sunt înnebuniţi după strângerea de averi şi că nu dau nimic pentru milostenie, Sfinţii Părinţi au fost siliţi să întemeieze în Biserică aşezăminte de binefaceri, fundaţii având ca administrator persoane din rândul credincioşilor, sub povaţa părintească a episcopului sau a preotului paroh (Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilii la Matei, op. cit., pag. 962).

Cât de mare este răspunderea episcopului sau a preotului faţă de păstrarea şi administrarea averilor, a bunurilor Bisericii destinate activităţii filantropice ne este arătată şi în canoanele Bisericii. De exemplu, în canonul 12 al Sinodului VII- Ecumenic, în canonul 25 al Sinodului din Antiohia şi în altele se menţionează: „Episcopul care nu poartă grijă de averea Bisericii să fie alungat din Biserică”, adică să fie caterisit.

Ca părinte duhovnicesc al acestei eparhii, cele menţionate mai sus îmi dau îndreptăţirea, mă obligă chiar, să solicit cu toată insistenţa retrocedarea bunurilor Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, bunuri ale căror venituri sunt destinate celor aflaţi în lipsuri materiale. Între aceştia se înscriu şi vechile biserici din mănăstiri şi parohii declarate monumente istorice, valori de patrimoniu, pe care le-am asemănat cu nişte bătrâni bolnavi şi bandajaţi care au nevoie de o îngrijire permanentă şi costisitoare. Singura resursă sigură şi îndestulătoare pentru acoperirea cheltuielilor de restaurare şi conservare a acestor valori de patrimoniu nu este alta decât cea a Bisericii. Numai că Biserica noastră din Bucovina nu mai are această resursă, pentru că bunurile ei, terenurile forestiere, au fost confiscate de regimul comunist, iar guvernele care s-au perindat la conducerea ţării după evenimentele din decembrie 1989 refuză retrocedarea acestor bunuri bisericeşti.

Potrivit uzanţelor internaţionale, statul, oricare ar fi el, nu este obligat să acopere în întregime cheltuielile pentru conservarea şi restaurarea valorilor de patrimoniu. Suma acestor cheltuieli se ridică la zeci de miliarde de lei anual. Guvernul nu poate acoperi în întregime cheltuielile pentru lucrările de restaurare şi conservare, poate doar jumătate din suma necesară. Pentru restul trebuie să contribuie proprietarii bunurilor de patrimoniu, în cazul nostru – Biserica din Bucovina, fapt cu totul imposibil, care nu stă în puterea noastră, fiind vorba de sume atât de mari.

Având resursele proprii în domeniul îngrijirii valorilor de patrimoniu şi sub îndrumarea Comisiei Monumentelor Istorice, Biserica poate să facă mai bine, la timp şi chiar mai ieftin decât s-ar face cu banii de la stat. Acest lucru l-am dovedit în decursul timpului.

În ce priveşte activitatea filantropică, ajutorarea persoanelor aflate în dificultăţi materiale, vreau să amintesc următoarele: în timpul celor trei calamităţi din ţara noastră ( inundaţiile din ultimii ani), Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a construit un număr de 2oo de case, date la cheie, până a început sezonul rece. Cât şi cum a făcut statul pentru sinistraţi se poate cerceta în arhivele instituţiilor care au primit bani de la stat în scopul mai sus amintit. Am făcut casele respective cu materiale din lemn rămase după ce am dat înapoi statului cele 90.000 de hectare primite de la Guvernul Năstase.

Tergiversarea şi refuzul retrocedării Fondului Bisericesc se datorează înstrăinării oamenilor, a clasei politice de astăzi, de tot ce înseamnă valoare culturală sau morală, pe de o parte, iar pe de alta, duhului lăcomiei de îmbogăţire peste noapte, prin jefuire, furând de la stat pădurile Fondului Bisericesc confiscate de comunişti, acum sunt la stat, ilegal fireşte, aceste păduri ale Fondului Bisericesc constituie o resursă financiară pentru buzunarele proprii ale politicienilor şi, mai ales, pentru succesul în campaniile electorale.

Cred că cele scrise în paginile acestei broşuri vor ajuta la o corectă şi o mai bună înţelegere atât a destinaţiei veniturilor acestor păduri, cât şi a motivelor tergiversării şi refuzului retrocedării Fondului Bisericesc.

P I M E N

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

FONDUL BISERICESC ÎN DOCUMENTE, JUSTIŢIE ŞI PRESĂ

Retrocedarea proprietăţilor bisericeşti confiscate de regimul comunist întâmpină de ani de zile mari greutăţi. De exemplu, chiar şi în cazul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, Direcţia Silvică Suceava caută cu disperare să blocheze, să amâne, să tergiverseze orice punere în posesie a suprafeţelor cu sau fără vegetaţie forestieră, pentru unităţile de cult din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Pentru blocarea retrocedării Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina, Direcţia Silvică Suceava a utilizat pe lângă Ministerul Finanţelor Publice fel de fel mijloace ilegale pentru amânarea mandatării de punere în aplicare a hotărârilor instanţelor de judecată. Tratamentul aplicat Mănăstirii Suceviţa de către administraţia silvică de stat după atâţia ani de sesizări şi procese, pentru retrocedarea celor 41 ha de pădure este, dacă nu abuziv, cel puţin inuman.

Luând aminte la această situaţie (refuzul retrocedării unei suprafeţe foarte mici în comparaţie cu cea a Fondului Bisericesc), am găsit de cuviinţă să întocmesc aceste pagini – continuarea celor publicate în anul 2008 în broşura intitulată Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, istorie şi actualitate - cu scopul unei cât mai bune cunoaşteri a problemei retrocedării Fondului Bisericesc 166.000 ha de pădure şi, o dată cu aceasta, să arătăm pe scurt mijloacele josnice şi abuzive la care se recurge pentru împiedicarea retrocedării proprietăţii confiscate, tot abuziv, de regimul comunist.

După evenimentele din decembrie 1989, Noi, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, am solicitat timp de mai bine de 10 ani instituţiilor de stat şi instanţelor judecătoreşti în drept retrocedarea Fondului Bisericesc, adică a proprietăţilor bisericeşti din Bucovina.

Pentru a înţelege mai bine istoria şi statutul juridic al Fondului Bisericesc, trebuie să spunem următoarele: după ocuparea Bucovinei de către Austria în anul 1775, prin hotărâre imperială, practic ordonanţa Consiliului Aulic de Război către comenduirea generală în Galiţia, din 4 iulie 1783, nr. 3469, punctul 8, consemnează: „Să se procedeze fără întârziere la reducerea şi restrângerea mănăstirilor de călugări, iar pământurile şi fondurile lor se vor lua în administraţie”.

În scrisoarea Consiliului Aulic de Război din Viena către guvernatorul Bucovinei, generalul Enzenberg, nr. 993 şi 994, se menţionează: „La raportul din 15 crt. şi motivat de reclamaţiunea Consistoriului episcopal al Bucovinei din 19 ianuarie 1784 contra desfiinţării în curs a mănăstirilor, vi se pun în vedere următoarele:

- deoarece, potrivit voinţei Majestăţii Sale, veniturile bunurilor bisericeşti şi mănăstireşti sunt destinate pentru întreţinerea episcopului şi a preoţimii, pentru înfiinţarea de şcoli şi a altor instituţiuni pioase, apoi pentru întreţinerea clădirilor bisericeşti, astfel că aceste bunuri nu urmează să fie confiscate precum o arătaţi în adresa dumneavoastră foarte jignitoare către Consistoriu, ci numai luate în administraţie şi că veniturile sporite în urma îmbunătăţirilor avute în vedere nu vor fi vărsate în casieria statului, ci în casieria specială a Fondului Religionar; toată această manipulaţie trebuie să fie făcută sub supravegherea şi conducerea Episcopului şi a Consistoriului. De aceea şi personalul de administraţie pe moşiile episcopeşti şi mănăstireşti trebuie să fie ales şi angajat în înţelegere cu ambele părţi” (Viena, 3 martie 1784).

În scrisoarea Consiliului Aulic de Război către generalul Enzenberg nr. 1519 se precizează: „Nu o dată, ci în repetate rânduri s-a pus în vedere administraţiei că voinţa Majestăţii Sale nu merge într-acolo ca să atingă proprietatea particulară sau să se procedeze cu silă sau forţă; drept aceea administrarea cu privire la bunurile bisericeşti (episcopiei - n.n.) şi mănăstireşti se va face mai întâi prin pregătirile necesare, iar apoi măsurile cuvenite se vor lua prin episcop şi prin consistoriu” (Viena, 27 martie 1784).

Pentru a asigura o bună administrare a proprietăţilor mănăstirilor desfiinţate şi ale Episcopiei, împăratul Austriei hotărăşte ca aceste proprietăţi să aibă statut de bunuri fundaţionale ale Bisericii din Bucovina, constituindu-se astfel, în 1786, FUNDAŢIA FONDUL GRECO-ORIENTAL NEUNIT DIN BUCOVINA, adică FONDUL BISERICESC, având ca patron pe împărat. De reţinut că niciodată nu s-a discutat despre proprietarul Fondului, ci numai despre administratorul lui. „Mai clar”, scrie Mihai Eminescu, „nu s-a putut garanta proprietatea, întrebuinţarea şi administrarea averilor Eparhiei Rădăuţilor … guvernul austriac era un notar oficial al afacerilor, nimic mai mult”.

„La 12 / 24 oct. 1887, Mitropolitul Silvestru împreună cu Consistoriul se adresează împăratului printr-un memoriu cerând ca, în cazul încheierii unui contract de arendare, să se ia în considerare preţurile de arendare din Bucovina, dar şi în baza rezoluţiei imperiale din 10 dec. 1869, iar Consistoriul să fie informat asupra tuturor discuţiilor despre contractul de arendare. Această cerere legitimă din partea proprietarului de drept al Fondului Religionar a fost acceptată de împărat şi, prin rezoluţia din 3 iulie 1888, se dispune ca, la încheierea unui nou contract de arendare, să primeze interesele Fondului, iar contractul să fie înaintat consistoriului spre discuţie”. Era o victorie a Mitropolitului Silvestru spre recunoaşterea deplinei proprietăţi a Bisericii asupra averii sale, consemnează părintele Dumitru Valenciuc în lucrarea amintită la nota nr. 1 din această broşură.

În acest moment, se răspândeşte vestea că guvernul imperial intenţionează cumpărarea proprietăţii bisericeşti cunoscute ca DOMENIUL RĂDĂUŢILOR spre a rămâne proprietate a Institutului de Remonte”. Intenţiile guvernului vienez devin şi mai clare atunci când o comisie ministerială se deplasează în Bucovina spre a se informa asupra preţurilor pământurilor practicate la faţa locului, cu misiunea finală de a stabili preţul cumpărării acestui domeniu. În faţa acestui fapt, Mitropolitul Silvestru înaintează la 11 / 23 iulie 1889 cererea maiestatică nr. 2829 prin care solicită împăratului, ca patron suprem al Fondului Bisericesc, încetarea acestor tratative aducând argumentele necesare.

Memoriul Mitropolitului Silvestru este trimis de împărat Ministerului de Culte şi Instrucţiune, respectiv ministrului dr. Gautsch care, la rândul său, prin Ordinul nr. 4189 / 13 martie 1890, cere argumentarea cererilor cuprinse în memoriu cu acte aflate în posesia Consistoriului; lucru îndeplinit prin alcătuirea memoriului şi trimiterea lui la Viena la 28 mai / 9 iunie 1890 după ce fusese aprobat de un „Consistoriu înmulţit” la 24 mai / 5 iunie 1890.

Împăratul cercetează acest memoriu găsindu-l conform cu realitatea juridică a acestei proprietăţi şi, ca urmare, cere guvernului prin Ministerul de Culte şi Instrucţiune, să comunice Mitropolitului că ideea cumpărării domeniului Rădăuţi pe seama Institutului de Remonte a fost părăsită, încetând şi tratativele în privinţa cumpărării, comunicare făcută de minister la 26 august 1890, cu Ordinul nr. 17627”.

Din cele arătate până aici, înţelegem că, în timpul stăpânirii Bucovinei de către Austria, Fondul Bisericesc – adică proprietăţile bisericeşti din Bucovina – a rămas permanent proprietatea Bisericii Ortodoxe şi nu a trecut în proprietatea statului austriac cum, cu neruşinare şi inconştienţă, spun cei care se opun cu înverşunare retrocedării acestei proprietăţi. De exemplu, de curând, domnul Valerian Solovăstru, director general al Regiei Naţionale a Pădurilor, a declarat, în revista Lumea satului, nr. 6, anul VI, nr. 2 (103), din 16-31 ianuarie 2010, la pag. 68: „Cele 166.000 ha pădure erau ale statului (austriac - n.n.) încă din anul 1786 …”; o afirmaţie eronată şi prin faptul că aminteşte numai de suprafaţa de 166 000 ha de pădure şi nu de cea reală din acea vreme, care era de 240.000 ha. Dar au zis aceasta şi alţii, silvicultori ori politicieni!

Cei care se opun retrocedării Fondului Bisericesc, oameni din clasa politică, instituţii ale statului şi unele instanţe judecătoreşti, afirmă cu aceeaşi neruşinare că Fondul Bisericesc nici după 1918 nu a fost proprietar al bunurilor sale, ci doar administrator. Să dăm lămuririle cuvenite:

Legea pentru Organizarea Bisericii Ortodoxe Române din 6 mai 1925 stabileşte că Fondul Religionar Greco-Oriental din Bucovina este şi rămâne o fundaţie specială, de sine stătătoare, care va purta pe viitor denumirea „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei” (art. 39). Prin urmare, legea constată existenţa Fondului ca proprietar al bunurilor sale, care a fost înfiinţat de împăratul Iosif al II-lea prin „Regulamentul duhovnicesc” din 1786. Potrivit art. 40 din lege, Fondul este o persoană juridică, iar administrarea acestuia se face de Consiliul Eparhial sub preşedinţia Arhiepiscopului (în cazul nostru, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor).

În monitoarele oficiale de până la desfiinţarea Fondului Bisericesc ca urmare a Decretului 273 / 1949 sunt publicate DECIZIILE MINISTERIALE privind lucrările de amenajări silvice în care se consemnează: „…Se aprobă de Noi: Revizuirea amenajamentului pădurilor Ocolului Silvic (N.), judeţul (N.), proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina în suprafaţă de…”.

Legea pentru Reforma agrară din Bucovina din anul 1921 exceptează de la expropriere pădurile Fondului Bisericesc (art. 5 alin. a).

Curtea de Casaţie din Varşovia, printr-o decizie din 07.05.1931, a stabilit că „patrimoniul Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei este o avere separată de patrimoniul statului, iar această stare de fapt şi de drept a Fondului Bisericesc nu s-a schimbat cu nimic în urma prăbuşirii monarhiei habsburgice” (Pandectele române, partea a treia, 1931 pag. 108-112).

Un alt document care demonstrează fără echivoc că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a fost proprietar şi nu administrator este şi „Contractul de împrumut încheiat de Creditul Agricol Ipotecar al României S.A. cu Fondul Bisericesc” în aprilie 1935 în care se precizează la art. 10 că „Suprafaţa totală a ipotecată rămasă în urma exproprierilor definitive, efectuate pe baza Legii pentru Reforma Agrară din Bucovina din 23 iulie 1921, este de cca 240.000 ha.

În convenţia încheiată în 12 noiembrie 1946 între Căile Ferate Române şi Fondul Bisericesc, se menţionează: „…valorificarea bunurilor Fondului Bisericesc …”, adică a proprietăţii Fondului – orice convenţie ştim că se face între doi proprietari şi nu între un proprietar şi un administrator al unor bunuri.

Comisia de lichidare a Fondului Bisericesc, ca urmare a Decretului 273 / 1949, întocmeşte un „Tablou al suprafeţelor totale de proprietăţi ale fostului Fond Bisericesc Român”, suprafeţele de terenuri însumând 192.478, 41 ha.

În „Extrasul” din „Tabloul proprietăţilor de păduri particulare din localităţile aparţinând de fostul judeţ Rădăuţi”, întocmit de Ocolul Silvic Rădăuţi la data de 14.03.1946 pe baza documentelor aflate la Direcţia judeţeană Suceava a Arhivelor Naţionale, se menţionează ca proprietar de pădure şi Fondul Bisericesc.

În campania electorală din anul 2001, domnul Gheorghe Flutur, pe atunci director al Direcţiei Silvice Suceava, apoi ministru al Agriculturii şi Pădurilor, în prezent preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, a făcut cunoscut electoratului că, la arhivele din Viena, a fost găsit un document olografic ce atestă că Fondul Religionar Ortodox din Bucovina – adică Fondul Bisericesc (n.n.) – a fost proprietarul unei suprafeţe de peste 190.000 ha de pădure şi a precizat că va transmite acest document Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor pentru a-l folosi în procesul cu statul român în vederea redobândirii acestei proprietăţi” (sursa, ziarul Ziua din 19.11.2001). Documentul mai sus amintit nu a mai ajuns la noi nici astăzi; nu-i ducem lipsa, avem destule documente asemănătoare celui de la Viena! Pentru Noi, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, important este faptul că domnul Flutur a luat act şi a mărturisit public că Fondul Bisericesc este proprietarul celor peste 190.000 ha de pădure şi nu doar administrator al Fondului, cum Domnia Sa a afirmat în nenumărate rânduri după ce a ajuns ministru şi o spune până astăzi. În scrisoarea domnului Gheorghe Flutur pe când era ministrul Agriculturii şi Pădurilor, înregistrată sub nr. 173.629 / 2006 adresată domnului deputat Aurel Olărean, respectiv Camerei Deputaţilor, se menţionează următoarele: „Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei a reprezentat o instituţie ce a administrat diverse foste proprietăţi, nefiind proprietar în sineacesta a fost un administrator şi nu proprietar”. Scrisoarea a fost semnată de altă persoană în locul domnului Flutur. Cât de „înţelept” a procedat distinsul nostru bucovinean!

Cum vedem, după ce domnul Flutur a ajuns ministru, Domnia Sa a devenit dintr-un susţinător al retrocedării Fondului Bisericesc – în perioada campaniei electorale, un susţinător ascuns şi neclintit al neretrocedării Fondului Bisericesc – în perioada ministeriatului şi apoi ca preşedinte al Consiliului Judeţean. Cităm dintr-o declaraţie făcută de domnul Flutur în presa suceveană: „Există o problemă la Suceava legată de aplicarea Legii 247; mă refer la retrocedarea celor 190.000 ha de pădure, cerută de Arhiepiscopie … Este foarte simplu! Legea 247 prevede retrocedarea integrală a proprietăţii… dacă vor avea acte de proprietate, să le dovedească….!”. (ziarul Obiectiv din 24 octombrie 2005).

Putem răspunde domnului Flutur că avem acte de proprietate între care şi documentul de la Viena de care a făcut pomenire Domnia Sa în campania electorală din 2001 şi de care însă a uitat…. De, mărirea schimbă firea, darul şiretului întunecă mintea înţeleptului; şi-a văzut sacii în căruţă şi bună pace! Privind declaraţia din campania electorală mai sus amintită, într-un fel vorbeşte omul neom în campania electorală şi altfel ca ministru apoi preşedinte al Consiliului Judeţean.

La întrebarea unui ziarist sucevean: „Cum vedeţi colaborarea Dumneavoastră cu instituţiile din Suceava?”, Domnia Sa a răspuns: „M-aş referi la Biserică, în primul rând, ca un creştin ortodox al Bucovinei! Doresc să am o relaţie foarte bună cu Biserica Ortodoxă! Am încă pe umerii mei această, dacă vreţi, încărcătură a proiectului retrocedării Fondului Bisericesc al Bucovinei. Personal îmi doresc ca proprietatea să rămână la stat, iar banii să nu meargă la Bucureşti. Ei trebuie să rămână pentru judeţul Suceava, iar proprietatea să rămână a cui a fost…!” (Crai Nou, joi, 20 martie 2008). Cum vedem, domnul Flutur a evitat să spună a cui a fost proprietatea, adică a Fondului Bisericesc, respectiv a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, iar banii şi proprietatea să rămână nu la stat sau pentru judeţ, ci la Biserică, adică la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, ca ea, Arhiepiscopia, să dea banii pentru nevoi sociale, pentru acţiuni filantropice şi culturale (monumente istorice), aşa cum este prevăzut în Regulamentul şi Statutul Fondului Bisericesc. E greu să te întorci de pe o cale greşită, de la minciună la adevăr, de la rău la bine!

Domnul Flutur, „ca un creştin ortodox al Bucovinei”, anul trecut, 2009, a luat iniţiativa şi a dus-o până la capăt, anume, aducerea Sfintei Lumini de la Sfântul Mormânt. O faptă ziditoare de suflet! O întrebare firească: cum se împacă oare domnul Flutur, în conştiinţa sa de creştin ortodox al Bucovinei care aduce în Bucovina Sfânta Lumină a Învierii, cu atitudinea sa faţă de problema retrocedării Fondului Bisericesc, aşa cum am amintit mai înainte? Oare a vrut ca şi printr-o faptă sfântă să acopere atitudinea sa duplicitară faţă de retrocedarea Fondului Bisericesc? Se spune că diavolul, ca să înşele pe oameni, „se preface în înger al luminii” (II Corinteni 11, 14). Domnul Flutur nu este diavol, ci om, chip al lui Dumnezeu, însă un om pervertit, duplicitar, silindu-se să pară cum nu este în realitate în ce priveşte statutul său moral de creştin ortodox vizavi de retrocedarea Fondului Bisericesc. Personal nădăjduiesc în convertirea sa la adevăratul statut moral de bun creştin ortodox.

În ce constă proiectul de retrocedare a Fondului Bisericesc de care amintea domnul Flutur mai sus? O lege prin care să se reactiveze Fundaţia Fondului Bisericesc cu statut de persoană juridică de drept public, aşa cum a fost Fundaţia care şi-a încetat activitatea ca urmare a Decretului 273 / 1949 (Monitorul de Suceava, 19 martie 2008); în acest scop, iată că domnul Orest Onofrei, fost prefect al judeţului Suceava, în prezent secretar al Camerei Senatului, – cred, în înţelegere cu domnul Flutur – a întocmit un proiect de lege pe care l-a şi depus la Parlament. Câtă făţărnicie din partea acestor doi oameni care, în realitate, se opun permanent retrocedării Fondului Bisericesc! Dacă acest proiect de lege va fi aprobat şi va avea ca efect retrocedarea Fondului Bisericesc, înseamnă că, prin retrocedarea Fondului „se va produce”, potrivit declaraţiei domnului Orest Onofrei din data de 10 mai 2007, „unul din cele mai mari acte de corupţie la nivel naţional” (ziarul Obiectiv). Fără comentarii!

Referitor la proiectul de lege mai sus amintit, trebuie spus, în primul rând, că Fundaţia Fondul Bisericesc a fost deja reactivată şi recunoscută ca una şi aceeaşi cu cea desfiinţată, continuatoarea ei, prin deciziile civile ale următoarelor instanţe de judecată: Curtea Supremă de Justiţie, Decizia nr. 4401 / 31.10.2003; Curtea de Apel Galaţi, Decizia nr. 269 / A / 04.03.2004, precum şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 7962 / 13.10.2005. Deci cum să reactivezi ce este deja reactivat? Ce nu se poate face astăzi pentru tergiversarea retrocedării Fondului Bisericesc?

În al doilea rând, trebuie spuse următoarele privind statutul de persoană juridică de drept public al Fundaţiei Fondul Bisericesc: în actuala ordine de drept, nici Biserica şi nici persoanele juridice ce aparţin Bisericii nu sunt şi nici nu pot fi persoane juridice de drept public, ci numai de drept privat. Persoanele juridice de drept public sunt numai statul, unităţile administrativ - teritoriale, organismele statului, instituţiile de stat şi regiile autonome (Legea nr. 188 / 1999, art. 136, alin 2; art. 29 din Constituţia României). Această iniţiativă de lege trimisă la Parlament de domnul Orest Onofrei ne face să ne întrebăm dacă el, ca parlamentar, are cunoştinţele elementare în domeniul juridic… Pe ce motive domnul Flutur l-a recomandat în Parlament, cocoţându-l pe scaunul de secretar al Camerei senatoriale?

Domnii Flutur şi Onofrei au uitat oare de cele consemnate în Minutele încheiate în zilele de 09.02.2006 şi 13.02.2006 la sediul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor între Comisia judeţeană de aplicare a Legii Fondului Funciar Suceava, reprezentată prin prefectul Orest Onofrei, directorul Direcţiei Juridice, Gabriela Paranici, şi Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei reprezentat prin ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, şi prin avocat Vasile Tudor, privind modul în care urmează a fi soluţionate cererea de retrocedare a suprafeţei de aproximativ 192.000 ha teren cu vegetaţie forestieră? În prima Minută, părţile au stabilit următoarele:

„- se va iniţia o hotărâre de guvern prin care, avându-se în vedere hotărârile judecătoreşti prin care Fondul Bisericesc a fost recunoscut ca fiind continuatorul persoanei juridice desfiinţate prin Decretul 273 / 1949, va fi adoptat Regulamentul de funcţionare prin reactualizarea celui din 1936;

- se va modifica de către Fondul Bisericesc actualul statut în sensul adaptării sale la perioada interbelică.

Prezentul acord a fost mediat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în prezenţa reprezentanţilor Ministerului Agriculturii, Ministerului de Justiţie şi a domnului profesor Marian Nicolae”. Urmează semnăturile celor mai sus amintiţi.

În a doua Minută se consemnează :

- „… ambele părţi declară că au definitivat şi sunt de acord cu forma şi conţinutul Statutului Fundaţiei Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei şi ale Regulamentului pentru Organizarea şi Funcţionarea Fondului ce urmează a fi aprobat prin hotărâre de guvern;

- actele sus menţionate sunt contrasemnate şi constituie o bază suficientă pentru soluţionarea cererii de retrocedare a terenurilor proprietate a Fondului.

Prezenta Minută este încheiată prin medierea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, fiecărei părţi comunicându-i-se câte un exemplar”. Urmează semnăturile celor în drept.

Imediat după semnarea Minutei de mai sus, m-am prezentat cu acest act la biroul domnului ministru Flutur arătându-i cu mare bucurie Minuta şi spunându-i totodată că, de acum înainte, Domnia Sa are un document în plus, foarte clar, în favoarea retrocedării Fondului atunci când documentul va fi prezentat şi analizat la guvern. Domnia Sa, la auzul acestor cuvinte, a sărit de pe scaun „ca ars” spunând că retrocedarea nu depinde de dânsul, că nu are nicio putere în această privinţă; m-am despărţit de Domnia Sa cu mare mâhnire, încredinţându-mă încă o dată, dacă mai e cazul să o spun, cât de mult Domnia Sa se împotriveşte retrocedării Fondului Bisericesc. Şi nu este singurul. De exemplu, domnul Alexandru Băişanu, în calitate de subprefect al judeţului Suceava, într-o discuţie purtată cu semnatarul acestor pagini, cu o săptămână înainte de a începe dezbaterea dosarelor depuse la Comisia de Fond Funciar, a declarat: „Dumneavoastră, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, aveţi o mare dorinţă, anume să luaţi Fondul Bisericesc; şi eu am o mare dorinţă, anume să ajung preşedintele ţării; mai degrabă voi ajunge eu preşedintele ţării, decât Dumneavoastră să luaţi pădurile Fondului Bisericesc… Pentru mine, este indiferent cui dau aceste păduri: unui arab, unui chinez sau unui japonez”.

„Prima condiţie a Comisiei de Fond Funciar – prezidată de domnul Orest Onofrei, prefectul judeţului Suceava - a fost prezentarea unei schiţe cadastrale noi. A fost, evident, o cerere în afara legii. Această schiţă cadastrală a fost plătită cu aproape 3 miliarde de lei vechi, sumă care a golit vistieria Arhiepiscopiei (această schiţă cadastrală a mai fost solicitată încă de două ori de ministerul Agriculturii, plătindu-se încă de două ori suma mai sus amintită). După prezentarea schiţei cadastrale, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Suceava a contestat calitatea de proprietar al Fondului Bisericesc. După şapte hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, începând cu o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie recunoscând Fondului Bisericesc actual atât calitatea de proprietar, cât şi cea de continuator al Fondului Bisericesc Ortodox consacrat de legea de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, aceeaşi comisie a contestat dreptul de proprietate a Fondului. Şi această pretenţie a fost împlinită prin rediscutarea actelor de proprietate începând cu cartea funciară din Bucovina şi până la monitoarele oficiale din perioada interbelică, toate consacrând expres dreptul de proprietate al Fondului. Scopul acestei tergiversări a fost lămurit când Direcţia Silvică Suceava a trecut la exploatarea sălbatică a pădurilor Fondului Bisericesc. Pe lângă acestea, Direcţia Silvică Suceava a antrenat Fondul Bisericesc în peste 15 procese judiciare. Cele judecate până în prezent au fost câştigate de Fondul Bisericesc.

Exemplul cel mai evident îl constituie Decizia Tribunalului Suceava nr. 83 / 07.02.2006, definitivă şi irevocabilă care i-a interzis Direcţiei Silvice Suceava continuarea tăierilor în pădurile Fondului Bisericesc. Nici această hotărâre nu a fost respectată. În schimb, a fost intensificată campania de calomniere a slujitorilor Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor dezinformând opinia publică „printr-o propagandă bine finanţată”.

După o îndelungată şi neruşinată tergiversare, Comisia Judeţeană de Fond Funciar şi-a declinat competenţa soluţionării problemei retrocedării Fondului Bisericesc. Deşi „a avut la îndemână”, cum scrie domnul Vasile Lupu domnului Orest Onofrei, „reglementarea legală şi mijloacele necesare care chiar obligau comisia, respectiv pe preşedintele ei, domnul Orest Onofrei, să treacă la eliberarea titlului de proprietate solicitat de Fondul Bisericesc, proprietar tabular al celor 160.000 ha”, domnul Onofrei nu a renunţat la lupta sa pe viaţă şi pe moarte de a tergiversa şi împiedica retrocedarea Fondului Bisericesc, recurgând, aşa cum am amintit mai înainte, la întocmirea unui proiect de lege pentru reactivarea Fundaţiei Fondul Bisericesc cu statut de persoană juridică de drept public. Cităm din formulările legii respective şi expunerea de motive:

„Art. 1 (1): Se reactivează Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina desfiinţat prin Decretul 273/1949 denumit în continuare Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, ca fundaţie specială de sine stătătoare.

Art. 2 : Patrimoniul dat în administrare Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina va fi constituit din bunurile care au aparţinut fostului Fond Bisericesc Ortodox Român din Bucovina desfiinţat prin Decretul 273/1949 şi care se regăsesc la data reactivării acestora în domeniul public sau privat al statului.

Art. 5 : Administrarea Fondului Bisericesc se va face conform Regulamentului elaborat de către reprezentanţii Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, ai Ministerului Finanţelor, Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi ai Ministerului Culturii şi Cultelor şi aprobat prin hotărâre de Guvern”.

În textul expunerii de motive se menţionează: „din organele de conducere pot face parte reprezentanţi ai Bisericii, ai organelor administrative şi locale, cetăţeni etc”.

Punctul de vedere al Guvernului: Guvernul nu susţine adoptarea acestei măsuri legislative.

Consiliul legislativ al Senatului avizează negativ propunerea Guvernului. Proiectul este deficitar şi din punct de vedere al redactării…”.

„De asemenea, potrivit prevederilor articolului 1 (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26 / 2000, o Fundaţie este persoană juridică cu drept privat şi nu de drept public cum se prevede în art. 1 (2) din Proiect”.

”În şedinţa din 6 octombrie 2009 – de la Senat (n.n.), Comisia juridică a analizat iniţiativa legislativă şi, în urma dezbaterilor, a hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de respingere”.

„Construcţia juridică mixtă propusă (persoană juridică de drept public) nu corespunde realităţii juridice”.

„Guvernul nu susţine adoptarea acestor propuneri legislative. Comisia pentru Drepturile Omului a transmis un aviz negativ”.

„Propunerea legislativă…este supusă spre dezbatere plenului Senatului împreună cu raportul de respingere”, la data de 09.12.2009 a fostr respinsă de Senat.Propunerea mai sus amintită a fost respinsă şi de Camera Deputaţilor la data de 16.02. 2010.

A înţeles oare domnul senator Onofrei din cele de mai sus cât de mult s-a compromis ca membru marcant al PDL-ului şi secretar al Camerei senatoriale prin iniţierea legii mai sus amintite, lege fără nicio acoperire a legislaţiei actuale din ţara noastră? Compromiterea a fost şi pentru domnul Flutur, susţinător fervent al unei asemenea legi prin care Fondul Bisericesc să fie recunoscut ca persoană juridică de drept public. Despre această propunere a domnului Flutur am mai amintit în paginile prezente. O luptă pe viaţă şi pe moarte a acestor doi oameni desconsiderând şi încălcând legile justiţiei cu scopul de a împiedica retrocedarea Fondului Bisericesc, o proprietate confiscată ilegal de regimul comunist. Iată unde duce iubirea de arginţi, de scaune înalte şi de putere, putere pentru a înfrânge legile drepte şi a păstra mai departe „pentru sine”, „căciula furată”, spunând proprietarului căciulii: „căciula este a ta, dar ţi-o dau când vreau eu; în afară de aceasta nu este lege să mă oblige ca să-ţi dau căciula furată, pleacă de la mine în pace!”.

Se mai vântură o motivaţie fără acoperire legală, care se vrea încă o piedică pentru retrocedarea Fondului Bisericesc, vehiculată intens de potrivnicii retrocedării Fondului şi anume că cele 166.000 ha de pădure sunt revendicate de fapt de „un grup de 22 persoane”, afirmaţie însuşită şi mărturisită şi de domnul Valerian Solovăstru în publicaţia Lumea satului, din care am citat puţin mai înainte. Nimic mai neadevărat! Solicitarea retrocedării este făcută de Fundaţia Fondului care are ca proprietar Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, adică Biserica; aşa cum membrii consiliului unei parohii nu sunt proprietarii bunurilor parohiei, potrivit Statutului de Organizare şi Funcţionare a Bisericii, la fel cele 22 de persoane membre ale Fundaţiei Fondului Bisericesc nu sunt proprietarii bunurilor Fondului şi nu beneficiază de niciun fel de remunerare.

Se întreabă cei potrivnici retrocedării: „Cum vor administra popii pădurile?”. Le răspundem: pădurile vor fi administrate potrivit legilor silvice de persoane calificate în domeniu, silvicultori, şi nu de „popi”.

Toţi aceşti potrivnici, şi chiar o parte din lumea obişnuită, pun o întrebare firească: care va fi destinaţia veniturilor acestei proprietăţi, a acestor păduri? Răspundem în lumina celor consemnate în articolul 6 al Statutului Fundaţiei: acoperirea cheltuielilor de personal şi materiale necesare administrării şi exploatării fondului; acoperirea cheltuielilor pentru lucrările de conservare şi restaurare a valorilor de patrimoniu naţional; pentru operele de caritate în spitale, şcoli şi căminele de bătrâni şi de copii aflaţi în lipsuri materiale şi altele de acest fel. Mai menţionăm că s-a consemnat în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Fondului Bisericesc cap. I art. 5: „La adoptarea bugetului pot participa reprezentanţi ai ministerelor Sănătăţii, Educaţiei şi Cercetării, Muncii şi Solidarităţii Sociale”. Luând aminte la cele mai sus menţionate, le adresăm şi noi tot o întrebare firească: ce proprietar privat întocmeşte bugetul şi îşi împarte veniturile în acest fel? Aceasta o facem pentru transparenţa activităţii noastre! Vrem transparenţă faţă de cei care văd în pădurile Fondului Bisericesc o sursă financiară pentru buzunarele lor personale şi mai ales pentru reuşita în campaniile electorale.

Dacă am citi cu toată luarea aminte hotărârile judecătoreşti pe parcursul celor peste 10 ani, am vedea cum ele, hotărârile, se bat cap în cap; unele (cele mai multe) favorabile, altele (cele mai puţine) nefavorabile retrocedării Fondului Bisericesc, toate pronunţate în cadrul justiţiei statului român. Şi iarăşi, dacă am citi şi declaraţiile făcute în presă de oamenii clasei politice şi nu numai, atunci, pe bună dreptate, ne putem întreba: cine pe cine inspiră, influenţează, manevrează tergiversarea retrocedării Fondului Bisericesc folosind motive fără acoperire legală? Oamenii clasei politice pe oamenii din justiţie sau invers? Consemnăm un caz, se pare, cu totul ieşit din comun, anume: două decizii date la Judecătoria Suceava, total opuse una alteia, în aceeaşi problemă : „suspendarea provizorie a executării silite” date în aceeaşi zi, 03. 02. 2010, de acelaşi complet de judecată, ambele fără cale de atac”.

Astfel, în dosarul nr. 990 / 314 / 2010, „Dispune suspendarea provizorie a executării începute …”, menţionând în afară de dată şi ora: 14.30.

În Dosarul 1100 / 314 / 2010, „Respinge cererea formulată de petenţa Direcţia Silvică Suceava … pentru suspendarea provizorie a executării silite ca inadmisibilă”; în această hotărâre nu se mai menţionează şi ora (vezi anexele).

Ne întrebăm: oare asemenea lucruri privind retrocedarea proprietăţilor confiscate de regimul comunist se petrec şi în fostele ţări din lagărul Uniunii Sovietice, ţări care acum sunt membre ale Uniunii Europene? Ne mai întrebăm: cunosc oare cei din conducerea Uniunii Europene faptele care se petrec în justiţia românească, manipulările făcute de oamenii clasei politice privind retrocedarea Fondului Bisericesc? Cunosc oare aceste lucruri distinşii noştri parlamentari? Şi de ce nu vor să le cunoască? Şi dacă le cunosc, de ce le tac?

Am nădejdea şi credinţa neclintită în Dumnezeu că, până la urmă, Fondul Bisericesc se va retroceda chiar dacă atunci pădurea va fi mai mult cioate.

Sentinţa Civilă nr. 538 din data de 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava, în dosarul nr. 4954 / 86/ 2006, obligă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Direcţia Silvică Suceava şi statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, să lase Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 166.813, 5 ha teren şi construcţiile cu investiţiile existente pe terenul revendicat.

Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia Civilă nr. 311 pronunţată la 14.12.2009, în dosarul 4954 / 86 / 2006, respinge apelurile declarate de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava şi statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, prefectul judeţului Suceava şi intervenienta Profondbis 1946 semper Suceava împotriva Sentinţei Civile nr. 538 / 13.03.2007 pronunţată de Tribunalul Suceava ca nefondate. Decizia este definitivă cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Tribunalul Suceava, prin Încheierea nr. 48 / 07.01.2010 în dosarul 56 / 86 / 2010, dispune: „investirea cu formulă executorie a Sentinţei Civile nr. 538 / 13.03.2007 a Tribunalului Suceava”. Încheierea este fără cale de atac.

Urmare a acestor sentinţe, Judecătoria Suceava a emis la data de 20.01.2010 ÎNCHEIEREA ÎN ŞEDINŢA CAMEREI DE CONSILIU, prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite a Sentinţei Civile nr. 538 / 13.03.2007 a Tribunalului Suceava rămasă definitivă şi irevocabilă, cu formulă executorie prin Biroul Individual al Executorului Judecătoresc „Câmpulungeanu M.G. Sarmis”.

Şi această încheiere este fără cale de atac.

Aceste sentinţe îmi dau liniştea şi încredinţarea că în justiţia românească sunt şi oameni cu conştiinţă profesională şi frică de Dumnezeu.

PIMEN

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR


Suprafaţa iniţială la înfiinţarea Fondului Bisericesc a fost de 240.000 ha; la lichidarea Fondului în 1949, suprafaţa era de peste 192.000 ha. Diferenţa dintre 240.000 ha şi 192.000 ha a rămas în teritoriul ocupat (Ucraina). Din suprafaţa de 192.000 ha în cursul anilor 2003-2004 s-a predat, potrivit Legilor Fondului Funciar, la mănăstiri şi parohii o suprafaţă de 16.000 ha (câte 30 ha la fiecare unitate bisericească). Prin aplicarea abuzivă a Legii Fondului Funciar, în perioada 1991-2005, din suprafaţa revendicată de Fondul Bisericesc, s-a retrocedat primăriilor şi persoanelor fizice circa 10.000 ha.

Silvestru Morariu Andrievici, Arhiepiscop al Cernăuţilor, Mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei, PROPRIETĂŢILE FUNDAŢIONALE ALE BISERICII GR. – OR. ÎN BUCOVINA, după istorie, aşezămintele canonice şi legile de stat, ediţie îngrijită, notă asupra ediţiei, comentarii şi postfaţă de preot Dumitru Valenciuc, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava, 2004, pag. 85

idem, pag. 86-87

Text formulat de domnul avocat şi prof. univ. dr. Vasile Lupu din Iaşi.

Ar mai fi trebuit, zicem Noi, ca domnul Onofrei să menţioneze alături de cei de mai sus: un muncitor forestier, un muncitor agricol, un muncitor minier, aşa cum era pe vremea lui Zăroni, ministru al Agriculturii şi Domeniilor (Monitorul Oficial, partea I, nr. 92 / 17 04.1946).

Comments are closed.