Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina

între retrocedare şi tergiversare

Motto: Oare România, stat membru al Uniunii

Europene, nu este datoare să rezolve

problema retrocedării proprietăţilor private

confiscate de regimul comunist?

Au trecut 20 de ani de tergiversări şi refuzuri privind retrocedarea pădurilor Fondului Bisericesc confiscate abuziv de regimul comunist.

Cele trei instituţii, Comisia de aplicare a legilor Fondului Funciar din cadrul Prefecturii, Direcţia Silvică şi Regia Naţională a Pădurilor, prezintă în faţa justiţiei, în presa cotidiană şi în reviste „argumente” pentru neretrocedare, fără acoperirea corespunzătoare.

De exemplu, citim în revista Pădurea şi viaţa, editată de Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, nr. 3-4/2010, pag. 5: „…Instituţia prefectului din judeţul Suceava arată că proprietarul acestor păduri (ale Fondului Bisericesc - n.n.) a fost Statul Român din 1781 până în prezent. Se naşte întrebarea firească: ce solicită această Fundaţie?”.

Brosura Fondul Bisericesc

În revista Lumea satului, an VI, nr. 2 ( 103), / 16-31 ianuarie 2010, pag. 68, citim: „Cele 160.000 ha de păduri erau ale statului (austriac - n. n.) încă din anul 1786, când austriecii le-au trecut în proprietatea României”. Citatul face parte din cuprinsul interviului intitulat: Pădurea, prăduită şi cu sprijinul Justiţiei. Aici, domnul Valerian Solovăstru, director general al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, mărturiseşte cu multă amărăciune: „În ultimul timp, ne confruntăm cu o agresiune nemaiîntâlnită asupra fondului forestier…” ; între agresori, potrivit manierei de redactare a materialului menţionat sub semnătura, simplu, Traian Dobre, lasă să se înţeleagă a se număra şi Fundaţia Fondul Bisericesc.

Afirmaţiile mai sus menţionate au nevoie de câteva precizări:

Expresia „statul român” este legiferată în istoriografia ţării noastre începând cu anul 1862 şi nu cu anul 1786. Ce om cu mintea întreagă poate să spună că proprietarul pădurilor Fondului Bisericesc a fost „statul român” începând cu anul 1781 sau 1786, când Bucovina, începând cu anul 1775, făcea parte din statul austriac?

Privitor la proprietarul sau proprietarii Fondului Bisericesc, trebuie să spunem că, după ştiinţa noastră, nu există niciun document cu acoperire juridică în care să se ateste că statul austriac sau statul român au fost, pe rând, proprietarii Fondului Bisericesc; din contra, toate documentele din perioada 1775 - 1949 atestă că proprietarul pădurilor Fondului Bisericesc a fost Biserica Ortodoxă Română din Bucovina, cum o arată şi titulatura Fundaţiei: „Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina”. Încă de la înfiinţarea sa de către împăratul Austriei, Iosif al II-lea, prin Ordonanţa Consiliului Aulic de Război nr. 3469/04.07.1783, Fondul Bisericesc a fost considerat ca fiind o fundaţie, proprietate a Bisericii Ortodoxe Române din Bucovina.

Dovezi din perioada stăpânirii austriece:

a) Punctul 8 din Ordonanţa Consiliului Aulic de Război nr. 3469/04.07.1783 menţionează: „Să se procedeze fără întârziere la reducerea şi restrângerea mănăstirilor de călugări, iar pământurile şi fondurile lor se vor lua în administraţie”.

b) Prin scrisoarea Consiliului Aulic de Război de la Viena către generalul Enzenberg nr. 993 şi 994 din 03.03.1784, se pun în vedere următoarele: „Deoarece potrivit voinţei Majestăţii Sale veniturile, bunurile bisericeşti şi mănăstireşti sunt destinate pentru întreţinerea Episcopului şi a preoţimii, la înfiinţarea de şcoli şi a altor instituţii pioase, apoi pentru întreţinerea clădirilor bisericeşti, astfel că aceste bunuri nu urmează să fie confiscate, precum o arătaţi în adresa dumneavoastră foarte jignitoare către Consistoriu, ci numai în administraţie şi că veniturile sporite în urma îmbunătăţirilor luate în vedere nu vor fi vărsate în casieria statului, ci în casieria specială a Fondului Religionar, toată această manipulaţiune trebuie să fie făcută sub supravegherea şi conducerea Episcopului şi a Consistoriului. De aceea şi personalul de administraţie pe moşiile episcopeşti şi mănăstireşti trebuie să fie ales şi angajat în înţelegere cu ambele părţi” (Viena, 3 martie 1784).

c) Decretul Curţii Consiliului Aulic de Război nr. 2484 din 29 aprilie 1786 reglementează definitiv problema Fondului Religionar Greco-Oriental al Bucovinei. În anexa acestui Decret, este prezentat „Regulamentul Duhovnicesc Bucovinean din 1786, Explicarea Fondului Religios. Sub numele de Fond Religios se înţelege întreaga avere menită pentru întreţinerea religiunii. Această avere a Fondului Religios constă în bani gata sau în natură, adică averi mănăstireşti şi preoţeşti mişcătoare şi nemişcătoare. Veniturile…intră cu destinaţie precisă în casa religionară”.

d) În scrisoarea Consiliului Aulic de Război către generalul Enzenberg nr. 1519, se precizează între altele: „Nu o dată, ci în repetate rânduri s-a pus în vedere administraţiei că voinţa Majestăţii Sale nu merge într-acolo ca să atingă proprietatea particulară sau să se procedeze cu silă sau forţă…” (Viena, 27 martie 1784). „Mai clar nu s-a putut garanta proprietatea, întrebuinţarea, administraţia averilor Eparhiei Rădăuţilor; guvernul e un notar oficial al afacerilor, nimic mai mult”, notează Mihai Eminescu la vremea sa.

e) Guvernul Austriei a încheiat în 1792 un contract de arendare cu Fondul Bisericesc (o dovadă că proprietarul bunurilor, a proprietăţilor Fondului Bisericesc, nu era statul austriac). În 1889, guvernul vienez intenţionează să cumpere moşia – Domeniul Rădăuţilor – pe care o deţinea în arendă; în faţa acestui fapt, Mitropolitul Silvestru înaintează la 11/23 iulie 1889 cererea majestatică nr. 2829, prin care solicită împăratului, ca patron suprem al Fondului Bisericesc, încetarea acestor tratative aducând argumentele necesare, între altele, Canoanele Bisericii Ortodoxe şi convenţiile încheiate între Guvernul Austriei şi Biserica Ortodoxă Română din Bucovina, convenţii aprobate de împărat privind respectarea proprietăţii Bisericii Române din Bucovina, cu statut de bunuri fundaţionale. Împăratul cercetează acest memoriu, găsindu-l conform cu realitatea juridică a acestei proprietăţi şi cere guvernului să comunice Mitropolitului că ideea cumpărării Domeniului Rădăuţi a fost părăsită, încetând şi tratativele în privinţa cumpărării; comunicarea a fost făcută de Ministerul Agriculturii şi Silviculturii la 26 august 1889, cu Ordinul nr. 17.627 (Mitropolitul Silvestru, Proprietăţi Fundaţionale ale Bisericii Greco-Orientale în Bucovina, pag. 86-87, ediţie îngrijită de pr. Dumitru Valenciuc, 2004).

Dovezi din perioada 1918-1949:

f) Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Române din 6 mai 1925 stabileşte că Fondul Religionar Greco-Oriental din Bucovina este şi rămâne o fundaţie specială de sine stătătoare, care va purta pe viitor denumirea Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (art. 39). Prin urmare, legea constată existenţa Fondului ca proprietar al bunurilor sale, care a fost înfiinţat de împăratul Iosif al II-lea prin Regulamentul Duhovnicesc de la 1786.

g) Lucrările de amenajări silvice, indiferent cine este proprietarul pădurii (statul sau persoană privată), se aprobă în cadrul guvernului de către ministrul Silviculturii. Aceste decizii ministeriale sunt publicate în monitoarele oficiale cu formula consacrată: „Se aprobă de Noi: revizuirea amenajamentului pădurilor Ocolului Silvic (N), judeţul (N), proprietatea (numele persoanei), în cazul nostru: proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina în suprafaţă de……)”.

h) Pe una din paginile de final al fiecărui exemplar de amenajament întocmit pentru ocoalele silvice ale Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor aplica următorul text: „Observaţiune: Se menţionează că aprobarea prezentului amenajament se referă numai la partea technico-silvică pentru exploatarea pădurii şi că statul nu înţelege a recunoaşte vreun drept de posesiune sau proprietate asupra imobilului şi nu se prejudecă prin el nici drepturile terţelor persoane, nici cele ale statului; întrucât hotarele au fost indicate de petiţionar şi Ministerul nu are competinţa şi posibilitatea a exercita vreun control, aceasta intrând în atributul puterii judecătoreşti. Acest amenajament s-a aprobat prin Deciz. Min. No. 61993/1935 publicată în Monit. Of. No. 83 p.II /1935 şi cu dispoziţiunile prevăzute în art. adiţional…. introdus…… şi avizul C. Technic No. 827/934, care face parte integrantă din text”.

p. Ministru, p. Director,

…………………… ………………………

Această „Observaţiune” a fost preluată din amenajamentul Ocolului Silvic Argel, ediţia 1933-1942.

i) Legea pentru Reforma Agrară din Bucovina din anul 1921 publicată în Monitorul Oficial nr. 93/1921 exceptează de la expropriere pădurile Fondului Bisericesc, pp.108-112.

j) Curtea de Casaţie din Varşovia, prin Decizia din 07.05.1931, a stabilit că „patrimoniul Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei este o avere separată de patrimoniul statului, iar această stare de fapt şi de drept a Fondului Bisericesc nu s-a schimbat cu nimic în urma prăbuşirii monarhiei habsburgice” (Pandectele Române, partea a treia, 1931, pp. 108-112).

k) Contractul de împrumut încheiat de Creditul Agricol Ipotecar al României S.A. cu Fondul Bisericesc în aprilie 1935, în art.10, precizează: „Suprafaţa totală ipotecară rămasă în urma exproprierilor definitive, efectuate pe baza Legii pentru Reforma Agrară din Bucovina din 23 iulie 1921, este de cca. 240.000 ha. Această proprietate se stăpâneşte de împrumutat (Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei) în baza înscrisurilor în registrele funciare existente şi o parte distruse”.

l) Rentele antebelice, ca împrumut de război, emise de fosta monarhie austro-ungară aparţinătoare Fondului Bisericesc, arată că acesta (Fondul Bisericesc) era proprietarul pădurilor sale, din ale căror venituri a împrumutat imperiul austriac.

m) În convenţia încheiată la data de 12 nov. 1946 între C.F.R. şi Fondul Bisericesc se menţionează: „…valorificarea bunurilor Fondului Bisericesc…” adică a proprietăţilor Fondului Bisericesc. Ştim că orice convenţie se face între doi proprietari şi nu între un proprietar şi un administrator.

n) În Extrasul din Tabloul proprietarilor de păduri particulare din localităţile aparţinând fostului judeţ Rădăuţi, întocmit de Ocolul Silvic Rădăuţi la data de 14.03.1946, în baza documentelor aflate la Direcţia Judeţeană Suceava, Arhivele Naţionale, se menţionează ca proprietar de pădure şi Fondul Bisericesc.

o) Decretul nr. 273/24.06.1949 prin care este desfiinţat Fondul Bisericesc, bunurile Fondului Bisericesc trecând la Statul Român, acesta se înregistrează ca proprietar în Cartea Funciară întocmită în baza Legii nr. 119/1948 şi a Decretului nr. 273/24.06.1949, se menţionează ca proprietar Statul Român, şi tot pe aceeaşi pagină se menţionează: „Fostul proprietar al acestui corp funciar este Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei” (Nefiind publicat în Monitotul Oficial al vremii, Decretul este un act inexistent).

p) Ca urmare a Decretului 273/1949, Comisia de lichidare a acestui Fond Bisericesc Român a întocmit un Tablou al suprafeţelor totale de proprietăţi ale fostului Fond Bisericesc Ortodox Român, după verificarea făcută de Comisia de Lichidare.

După 1990, oamenii din clasa politică se împotrivesc retrocedării Fondului Bisericesc, dispreţuiesc legislaţia actuală privind retrocedarea proprietăţilor confiscate şi dovezile de proprietari şi obligă forurile în drept să nu dea curs actului de retrocedare; mai mult, aceştia se silesc pe toate căile să influenţeze nu numai opinia publică, ci chiar şi deciziile justiţiei.

- În campania electorală din anul 2001, domnul Gheorghe Flutur, în prezent preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, a făcut cunoscut electoratului că, potrivit unui document găsit în arhivele de la Viena, Fondul Bisericesc a fost proprietarul unei suprafeţe de peste 190.000 ha pădure. După ce câştigă alegerile şi ajunge ministru al Agriculturii şi Pădurilor, interpelat în Parlament de domnul Aurel Olăreanu cu privire la statutul juridic al Fondului Bisericesc, declară: „Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei a fost un administrator şi nu proprietar” (interpelarea a fost înregistrată la Camera Deputaţilor sub nr.1822A/2006); Domnia Sa, întrebat fiind de un ziarist sucevean despre retrocedarea Fondului Bisericesc, a răspuns: „dacă vor avea acte de proprietate să le dovedească”. După cum vedem, domnul Gheorghe Flutur a uitat ce-a spus în campania electorală despre documentul găsit în arhivele de la Viena, în care se arată clar că Fondul Bisericesc era proprietarul celor peste 190.000 ha de pădure.

- Pe 8 martie 2005, domnul Gheorghe Flutur declara: „Ceea ce s-a întâmplat acum în Senat este un exemplu clar că P.S.D-ul nu are nimic comun cu proprietatea. În urmă cu trei ore, preşedintele P.S.D. Suceava, Gavril Mârza, declara că susţine retrocedarea integrală a proprietăţii Arhiepiscopiei, pentru ca în Senat colegii săi să voteze împotrivă. Noi am fost consecvenţi, vom modifica legile funciare în maxim o lună de zile şi vom rezolva şi această problemă. Vom aborda toate categoriile de proprietăţi, nu numai ale Bisericii”(Monitorul de Suceava, din 8 martie 2005).

- Cât timp a fost prefectul judeţului Suceava, domnul Orest Onofrei a declarat permanent că Fondul Bisericesc nu a fost proprietarul, ci administratorul pădurilor Fondului Bisericesc. Tot Domnia Sa a mai spus că retrocedarea pădurilor Fondului Bisericesc va fi „unul din cele mai mari acte de corupţie la nivel naţional”. În amendamentele la proiectul de propunere legislativă (iniţiată de dl. Orest Onofrei - n.n.), referitoare la reactivarea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, „persoană juridică de drept public”, se menţionează, cităm: „Patrimoniul dat în administrarea Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei (cu statut de persoană juridică de drept public - n.n.) îl va constitui bunurile care au aparţinut fostului Fond Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, desfiinţat prin Decretul nr. 273/1949 şi care se regăsesc la data reactivării acestuia în domeniul public sau privat al Statului” (art.4). Din cele de mai sus, vedem că şi dl. Orest Onofrei recunoaşte că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a fost proprietarul bunurilor sale şi nu administratorul, după cum a declarat tot timpul, ca prefect.

- Pentru o mai bună înţelegere a împotrivirii retrocedării Fondului Bisericesc, nu sunt fără importanţă afirmaţiile domnului Alexandru Băişanu, în calitate de subprefect al judeţului Suceava; într-o discuţie purtată cu semnatarul acestor rânduri, cu o săptămână înainte de începerea dezbaterii dosarelor depuse la Comisia de Fond Funciar, el a declarat: „Dumneavoastră, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, aveţi o mare dorinţă, anume, să luaţi Fondul Bisericesc; şi eu am o mare dorinţă, anume, să ajung preşedintele ţării; mai degrabă voi ajunge eu preşedintele ţării, decât Dumneavoastră să luaţi pădurile Fondului Bisericesc…Pentru mine este indiferent cui dau aceste păduri: unui arab, unui chinez sau unui japonez”. Deci, fără comentarii.

Această stare de lucruri privitoare la retrocedarea Fondului Bisericesc este marcată în vremea noastră tot de o „agresiune nemaiîntâlnită” – după cum amintea, pe bună dreptate, domnul Valerian Solovăstru referindu-se la fondul forestier, în general. Această stare de împotrivire a retrocedării Fondului Bisericesc este asemănătoare, în bună parte, cu cea pe care o înfăţişează Mihai Eminescu, legată tot de Fondul Bisericesc, dar şi de clasa politică, guvernanţii vremii stăpânirii austriece în Bucovina. Cităm: „Austria, crezând a putea abstrage de la serviciul oamenilor cu părinţi cerţi, care să fi vorbit o limbă certă, să fi ţinut la un cămin, să fi avut în suflet «simţ istoric», singurul care întăreşte împărăţiile, s-au folosit din contra de oameni care nu ţineau la nimic, nici la Austria ca abstracţie, de oameni care în jurnalele lor îi vedem vânduţi la turci (ca Neue freie Presse), la imperiul german, la ruşi. Cu-n cuvânt Austria s-a servit de un element venal, corupt, lipsit de caracter, adevărat gunoi al catilinarismului. Aceşti oameni guvernau şi guvernează… De aceea guvernul austriecesc, înaintea venirii contelui Hohenwart la minister, era un guvern de parveniţi, stăpâniţi, ei la rândul lor, de hetere. După căderea contelui, regimul, „bursei” a reînceput, neutralizat întrucâtva de blestemele populaţiilor ruinate de la un capăt al imperiului la celălalt. Astfel dar, era firesc ca predecesorii lui Hohenwart, care în viaţa lor n-au simţit instinctul respectării proprietăţii, să răspundă într-un rând bucovinenilor că Fondul Religionar Greco-Oriental nu ar fi al Bisericei, ci al guvernului. Noi nu ne putem nici închipui măcar o asemenea lipsă de orice simţ de pudoare. Şi nici în Austria n-ar fi cutezat nimeni până la aceşti parveniţi să ridice pretenţii asupra averei unei Biserici neatârnate, neconfundabile cu statul austriac” (Mihai Eminescu, Despre Limba, Biserica şi (simţul) instinctul respectării proprietăţii în conştiinţa bucovinenilor, pag. 50 – texte culese din articolul Idealul unităţii politice a românilor publicat în Eminescu: Sens, Timp şi Devenire istorică, volum îngrijit de Gh. Buzatu, Ştefan Lemny şi I. Saizu, Iaşi, Universitatea „Al. I. Cuza”, 1988, pag. 46 – 54, Românii în istoria universală – III)

Cerem această proprietate pentru a avea resursele noastre proprii necesare lucrărilor de conservare şi restaurare a bisericilor cu valoare de patrimoniu naţional, pentru activităţile filantropice, ajutorarea celor aflaţi în lipsuri materiale din spitale, şcoli, cămine de bătrâni şi de copii şi familii nevoiaşe.

Retrocedarea proprietăţii Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina este un act de dreptate într-un stat de drept.

† P I M E N

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

Despre limba, Biserica şi (simţul) instinctul respectării proprietăţii în conştiinţa bucovinenilor

Totodată citim în decretul Consiliului Suprem cătră generalul Enzenberg:

„Nu o dată, ci de mai multe ori s-au dat de înţeles administraţiunii că intenţia Maiestăţii Sale nu este nicidecum de a tulbura proprietatea privată sau şi numai de a îngădui să se purceadă cu puterea şi cu sila la vreuna din economiile de pe moşiile preoţeşti”.

În fine, citim în decretul Consiliului Suprem de Curte din 8 mai 1784 următoarele:

„După instrucţiunea de mai nainte trebuie să se ia seama ca primirea şi cheltuielile tuturor banilor scolastici, mănăstireşti şi preoţeşti să se poarte separat de ai casei districtuale administrative şi toate mandatele trebuincioase de bani din casa fondului religionar să se facă prin Consistoriu”.

Mai clar nu s-a putut garanta proprietatea, întrebuinţarea, administraţia averilor Eparhiei Rădăuţilor. Amploiaţii se numesc, şcolile se înfiinţează, plăţile se fac numai cu espres mandat al Consistoriului şi al episcopului, guvernul e un notar oficial al afacerilor, nimic mai mult.

Pentru a arăta cum se întrebuinţează aceste averi, vom lăsa să vorbească pe un ţăran din Bucovina, pe primarul din satul Crasna, Grigorie Iliuţ:

„Numai despre un lucru am auzit vorbindu-se mai puţin, adică despre şcolile noastre din ţară, despre şcolile noastre bisericeşti pentru creşterea şi luminarea poporului nostru dreptcredincios. Dară şi despre acest lucru să nu aşteptaţi o cuvântare iscusită, căci noi ţăranii n-avem atâta învăţătură ca să putem vorbi cu iscusinţă. Cuvântul meu va fi scurt dară adevărat din inimă.

Noi ştim cu toţii că din banii fondului nostru bisericesc s-au înfiinţat în Suceava un gimnaziu, în Siret o şcoală normală şi în Cernăuţi o şcoală reală şi o şcoală normală cu o preparandie. Ştim cu toţii şi aceasta că prin parohii s-au înfiinţat, pe cheltuiala comunelor bisericeşti, peste o sută de şcoli primare, dintre care mai mult de jumătate sunt sprijinite şi din fondul nostru religionar.

Aceste şcoli sunt confesionale, adică bisericeşti, şi până acum se purtau toate trebile lor de preoţi şi de învăţătorii dreptcredincioşi sub privegherea preonoratului Consistoriu. În urma legilor împărăteşti, mai nou din 25 mai 1868 şi din 14 mai 1869, atât Biserica, cât şi fiecare parohie are tot dreptul de a înfiinţa şcoli proprii bisericeşti şi a le dirigui după legile generale.

Cu toate acestea, şcolile noastre săteşti susţinute parte de parohie, parte din fondul nostru religionar, seamănă a ni se înstrăina cu totul. În multe ţinuturi din ţară sunt puşi supraveghetori de şcoală şi de altă lege şi de altă limbă. Aceştia dispun acum şi de şcolile noastre bisericeşti, fără de a mai întreba de cei ce reprezintă comunele parohiale şi Biserica noastră din ţară. Pe cât văd şi pricep, lucrul merge într-acolo ca şcolile noastre bisericeşti să treacă în rândul şi numărul celor nebisericeşti, şi ce vra să zică aceasta? Nici mai mult nici mai puţin decât că, pe lângă supraveghetori scolastici de altă lege şi de altă limbă, încetul cu încetul să ni se dea şi învăţători de altă lege şi de altă limbă.

Dară să vă mai spun încă una. În Viena a fost mai deunăzi o adunare mare de învăţători. Şi din Bucovina au fost câţiva. În acea

adunare s-a hotărât ca în şcolile nebisericeşti să nu se mai înveţe religia. Şi, dacă acea hotărâre se va primi, atunci preoţii nici nu vor intra în şcoală ca să înveţe pe copiii noştri religia. Şi eu vă întreb, oare ne-ar fi de folos astfel de şcoli? Ce s-ar alege din copiii noştri cu învăţători de altă lege şi de altă limbă? Eu nu mă pot înţelege cu aceea ca să lăsăm pruncii noştri fără învăţătură, ci vă întreb, oare să ne lăsăm noi şcolile noastre bisericeşti? Nimeni nu poate aştepta de la noi una ca aceasta, ci, dimpotrivă, trebuie să dorim şi să cerem ca în fiecare parohie să avem câte o şcoală bună bisericească.

Una, numai una, ne mănâncă pe noi ţăranii, ştiţi ce? Sărăcia. În cele mai multe sate sunt oamenii noştri săraci şi nu au de unde face şcoli şi susţinea pe învăţători. Dară bun este Dumnezeu şi fondul nostru bisericesc este avut. El este menit şi pentru şcoli. Aşadar, de vom rămânea pe lângă astfel de şcoli, ce ne convin mai bine în împregiurările în care ne aflăm, fondul nostru ne va sta într-ajutor cu bani pentru susţinerea lor de care vom putea zice cu drept cuvânt că sunt ale noastre şi nu străine”.

Văd că vă înţelegeţi cu toţii ca să avem şcoli confesionale sau bisericeşti. Văd că cunoaşteţi că numai ele ne sunt de folos. Acum nu ne rămâne alta decât să poftim pe comitetul ce se va alege ca în adresa ce se va face către minister să se scrie şi această dorinţă a noastră, adică că poporul nostru dreptcredincios doreşte şi voieşte a avea ca până acum şcoli confesionale sau şcoli bisericeşti.

O asemenea adresă s-a făcut la minister şi se vor face încă multe cu aceeaşi menire de a putrezi la acte.

Deci starea românilor din Bucovina o rezumăm în acest fel:

1. Deşi libertatea oricărui cult e garantată prin constituţia austriacă, deşi credincioşii fiecărei biserici sunt îndreptăţiţi de a-şi administra averile şcolare şi eclesiastice, numai românii în tot imperiul sunt supuşi unui regim excepţional.

2. Deşi Gimnaziul din Suceava, Şcoala Reală din Rădăuţi, Şcoala Normală din Cernăuţi şi altele sunt plătite dn fondul religionar, numirile profesorilor se fac de-a dreptul de cătră ministeriul din Viena, precum nu se-ntâmplă la niciun popor, la nicio şcoală confesională. Numai românii sunt supuşi în privirea şcolilor lor unui regim excepţional şi aceasta pentru ca în ele să se păstreze limba de propunere germană.

3. Arhiereii, după Scriptură şi canoanele Bisericii Răsăritene, se aleg; în Bucovina arhipăstorul e numit de-a dreptul, pe când în aceeaşi ţară lipovenii îşi aleg pe vlădica lor de la Fântâna Albă şi evreii îşi aleg rabinii. Numai românii, şi în această privinţă, sunt trataţi în mod excepţional.

*Texte culese din articolul Idealul unităţii politice a românilor publicat în Eminescu: Sens, Timp şi Devenire Istorică, volum îngrijit de Gh. Buzatu, Ştefan Lemny şi I. Saizu, Iaşi, Universitatea “Al. I. Cuza”, 1988, pag. 46-54; Românii în istoria universală - III

Culese de

† Î. P. S. Pimen,

Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor

(documente de proprietate, fapte de refuzare şi de tergiversare a retrocedării Fondului) – expunere pe scurt

Cuvânt înainte

Bunurile pământeşti trebuie să fie folosite, aşa cum ne învaţă Mântuitorul în Sfânta Sa Evanghelie, nu numai pentru noi, proprietarii lor, ci şi, mai ales, pentru traiul celor aflaţi în lipsuri materiale (Matei 25, 34 – 46).

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „să facem milostenie cu bani agonisiţi din muncă cinstită, nu din jaf; Să facem cât mai multă milostenie!” (Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilii la Matei, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994, pag. 962).

Văzând cum oamenii sunt înnebuniţi după strângerea de averi şi că nu dau nimic pentru milostenie, Sfinţii Părinţi au fost siliţi să întemeieze în Biserică aşezăminte de binefaceri, fundaţii având ca administrator persoane din rândul credincioşilor, sub povaţa părintească a episcopului sau a preotului paroh (Sfântul Ioan Gură de Aur – Omilii la Matei, op. cit., pag. 962).

Cât de mare este răspunderea episcopului sau a preotului faţă de păstrarea şi administrarea averilor, a bunurilor Bisericii destinate activităţii filantropice ne este arătată şi în canoanele Bisericii. De exemplu, în canonul 12 al Sinodului VII- Ecumenic, în canonul 25 al Sinodului din Antiohia şi în altele se menţionează: „Episcopul care nu poartă grijă de averea Bisericii să fie alungat din Biserică”, adică să fie caterisit.

Ca părinte duhovnicesc al acestei eparhii, cele menţionate mai sus îmi dau îndreptăţirea, mă obligă chiar, să solicit cu toată insistenţa retrocedarea bunurilor Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, bunuri ale căror venituri sunt destinate celor aflaţi în lipsuri materiale. Între aceştia se înscriu şi vechile biserici din mănăstiri şi parohii declarate monumente istorice, valori de patrimoniu, pe care le-am asemănat cu nişte bătrâni bolnavi şi bandajaţi care au nevoie de o îngrijire permanentă şi costisitoare. Singura resursă sigură şi îndestulătoare pentru acoperirea cheltuielilor de restaurare şi conservare a acestor valori de patrimoniu nu este alta decât cea a Bisericii. Numai că Biserica noastră din Bucovina nu mai are această resursă, pentru că bunurile ei, terenurile forestiere, au fost confiscate de regimul comunist, iar guvernele care s-au perindat la conducerea ţării după evenimentele din decembrie 1989 refuză retrocedarea acestor bunuri bisericeşti.

Potrivit uzanţelor internaţionale, statul, oricare ar fi el, nu este obligat să acopere în întregime cheltuielile pentru conservarea şi restaurarea valorilor de patrimoniu. Suma acestor cheltuieli se ridică la zeci de miliarde de lei anual. Guvernul nu poate acoperi în întregime cheltuielile pentru lucrările de restaurare şi conservare, poate doar jumătate din suma necesară. Pentru restul trebuie să contribuie proprietarii bunurilor de patrimoniu, în cazul nostru – Biserica din Bucovina, fapt cu totul imposibil, care nu stă în puterea noastră, fiind vorba de sume atât de mari.

Având resursele proprii în domeniul îngrijirii valorilor de patrimoniu şi sub îndrumarea Comisiei Monumentelor Istorice, Biserica poate să facă mai bine, la timp şi chiar mai ieftin decât s-ar face cu banii de la stat. Acest lucru l-am dovedit în decursul timpului.

În ce priveşte activitatea filantropică, ajutorarea persoanelor aflate în dificultăţi materiale, vreau să amintesc următoarele: în timpul celor trei calamităţi din ţara noastră ( inundaţiile din ultimii ani), Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a construit un număr de 2oo de case, date la cheie, până a început sezonul rece. Cât şi cum a făcut statul pentru sinistraţi se poate cerceta în arhivele instituţiilor care au primit bani de la stat în scopul mai sus amintit. Am făcut casele respective cu materiale din lemn rămase după ce am dat înapoi statului cele 90.000 de hectare primite de la Guvernul Năstase.

Tergiversarea şi refuzul retrocedării Fondului Bisericesc se datorează înstrăinării oamenilor, a clasei politice de astăzi, de tot ce înseamnă valoare culturală sau morală, pe de o parte, iar pe de alta, duhului lăcomiei de îmbogăţire peste noapte, prin jefuire, furând de la stat pădurile Fondului Bisericesc confiscate de comunişti, acum sunt la stat, ilegal fireşte, aceste păduri ale Fondului Bisericesc constituie o resursă financiară pentru buzunarele proprii ale politicienilor şi, mai ales, pentru succesul în campaniile electorale.

Cred că cele scrise în paginile acestei broşuri vor ajuta la o corectă şi o mai bună înţelegere atât a destinaţiei veniturilor acestor păduri, cât şi a motivelor tergiversării şi refuzului retrocedării Fondului Bisericesc.

† P I M E N

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

FONDUL BISERICESC ÎN DOCUMENTE, JUSTIŢIE ŞI PRESĂ

Retrocedarea proprietăţilor bisericeşti confiscate de regimul comunist întâmpină de ani de zile mari greutăţi. De exemplu, chiar şi în cazul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, Direcţia Silvică Suceava caută cu disperare să blocheze, să amâne, să tergiverseze orice punere în posesie a suprafeţelor cu sau fără vegetaţie forestieră, pentru unităţile de cult din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Pentru blocarea retrocedării Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina, Direcţia Silvică Suceava a utilizat pe lângă Ministerul Finanţelor Publice fel de fel mijloace ilegale pentru amânarea mandatării de punere în aplicare a hotărârilor instanţelor de judecată. Tratamentul aplicat Mănăstirii Suceviţa de către administraţia silvică de stat după atâţia ani de sesizări şi procese, pentru retrocedarea celor 41 ha de pădure este, dacă nu abuziv, cel puţin inuman.

Luând aminte la această situaţie (refuzul retrocedării unei suprafeţe foarte mici în comparaţie cu cea a Fondului Bisericesc), am găsit de cuviinţă să întocmesc aceste pagini – continuarea celor publicate în anul 2008 în broşura intitulată Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, istorie şi actualitate - cu scopul unei cât mai bune cunoaşteri a problemei retrocedării Fondului Bisericesc 166.000 ha de pădure şi, o dată cu aceasta, să arătăm pe scurt mijloacele josnice şi abuzive la care se recurge pentru împiedicarea retrocedării proprietăţii confiscate, tot abuziv, de regimul comunist.

După evenimentele din decembrie 1989, Noi, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, am solicitat timp de mai bine de 10 ani instituţiilor de stat şi instanţelor judecătoreşti în drept retrocedarea Fondului Bisericesc, adică a proprietăţilor bisericeşti din Bucovina.

Pentru a înţelege mai bine istoria şi statutul juridic al Fondului Bisericesc, trebuie să spunem următoarele: după ocuparea Bucovinei de către Austria în anul 1775, prin hotărâre imperială, practic ordonanţa Consiliului Aulic de Război către comenduirea generală în Galiţia, din 4 iulie 1783, nr. 3469, punctul 8, consemnează: „Să se procedeze fără întârziere la reducerea şi restrângerea mănăstirilor de călugări, iar pământurile şi fondurile lor se vor lua în administraţie”.

În scrisoarea Consiliului Aulic de Război din Viena către guvernatorul Bucovinei, generalul Enzenberg, nr. 993 şi 994, se menţionează: „La raportul din 15 crt. şi motivat de reclamaţiunea Consistoriului episcopal al Bucovinei din 19 ianuarie 1784 contra desfiinţării în curs a mănăstirilor, vi se pun în vedere următoarele:

- deoarece, potrivit voinţei Majestăţii Sale, veniturile bunurilor bisericeşti şi mănăstireşti sunt destinate pentru întreţinerea episcopului şi a preoţimii, pentru înfiinţarea de şcoli şi a altor instituţiuni pioase, apoi pentru întreţinerea clădirilor bisericeşti, astfel că aceste bunuri nu urmează să fie confiscate precum o arătaţi în adresa dumneavoastră foarte jignitoare către Consistoriu, ci numai luate în administraţie şi că veniturile sporite în urma îmbunătăţirilor avute în vedere nu vor fi vărsate în casieria statului, ci în casieria specială a Fondului Religionar; toată această manipulaţie trebuie să fie făcută sub supravegherea şi conducerea Episcopului şi a Consistoriului. De aceea şi personalul de administraţie pe moşiile episcopeşti şi mănăstireşti trebuie să fie ales şi angajat în înţelegere cu ambele părţi” (Viena, 3 martie 1784).

În scrisoarea Consiliului Aulic de Război către generalul Enzenberg nr. 1519 se precizează: „Nu o dată, ci în repetate rânduri s-a pus în vedere administraţiei că voinţa Majestăţii Sale nu merge într-acolo ca să atingă proprietatea particulară sau să se procedeze cu silă sau forţă; drept aceea administrarea cu privire la bunurile bisericeşti (episcopiei - n.n.) şi mănăstireşti se va face mai întâi prin pregătirile necesare, iar apoi măsurile cuvenite se vor lua prin episcop şi prin consistoriu” (Viena, 27 martie 1784).

Pentru a asigura o bună administrare a proprietăţilor mănăstirilor desfiinţate şi ale Episcopiei, împăratul Austriei hotărăşte ca aceste proprietăţi să aibă statut de bunuri fundaţionale ale Bisericii din Bucovina, constituindu-se astfel, în 1786, FUNDAŢIA FONDUL GRECO-ORIENTAL NEUNIT DIN BUCOVINA, adică FONDUL BISERICESC, având ca patron pe împărat. De reţinut că niciodată nu s-a discutat despre proprietarul Fondului, ci numai despre administratorul lui. „Mai clar”, scrie Mihai Eminescu, „nu s-a putut garanta proprietatea, întrebuinţarea şi administrarea averilor Eparhiei Rădăuţilor … guvernul austriac era un notar oficial al afacerilor, nimic mai mult”.

„La 12 / 24 oct. 1887, Mitropolitul Silvestru împreună cu Consistoriul se adresează împăratului printr-un memoriu cerând ca, în cazul încheierii unui contract de arendare, să se ia în considerare preţurile de arendare din Bucovina, dar şi în baza rezoluţiei imperiale din 10 dec. 1869, iar Consistoriul să fie informat asupra tuturor discuţiilor despre contractul de arendare. Această cerere legitimă din partea proprietarului de drept al Fondului Religionar a fost acceptată de împărat şi, prin rezoluţia din 3 iulie 1888, se dispune ca, la încheierea unui nou contract de arendare, să primeze interesele Fondului, iar contractul să fie înaintat consistoriului spre discuţie”. Era o victorie a Mitropolitului Silvestru spre recunoaşterea deplinei proprietăţi a Bisericii asupra averii sale, consemnează părintele Dumitru Valenciuc în lucrarea amintită la nota nr. 1 din această broşură.

În acest moment, se răspândeşte vestea că guvernul imperial intenţionează cumpărarea proprietăţii bisericeşti cunoscute ca DOMENIUL RĂDĂUŢILOR spre a rămâne proprietate a Institutului de Remonte”. Intenţiile guvernului vienez devin şi mai clare atunci când o comisie ministerială se deplasează în Bucovina spre a se informa asupra preţurilor pământurilor practicate la faţa locului, cu misiunea finală de a stabili preţul cumpărării acestui domeniu. În faţa acestui fapt, Mitropolitul Silvestru înaintează la 11 / 23 iulie 1889 cererea maiestatică nr. 2829 prin care solicită împăratului, ca patron suprem al Fondului Bisericesc, încetarea acestor tratative aducând argumentele necesare.

Memoriul Mitropolitului Silvestru este trimis de împărat Ministerului de Culte şi Instrucţiune, respectiv ministrului dr. Gautsch care, la rândul său, prin Ordinul nr. 4189 / 13 martie 1890, cere argumentarea cererilor cuprinse în memoriu cu acte aflate în posesia Consistoriului; lucru îndeplinit prin alcătuirea memoriului şi trimiterea lui la Viena la 28 mai / 9 iunie 1890 după ce fusese aprobat de un „Consistoriu înmulţit” la 24 mai / 5 iunie 1890.

Împăratul cercetează acest memoriu găsindu-l conform cu realitatea juridică a acestei proprietăţi şi, ca urmare, cere guvernului prin Ministerul de Culte şi Instrucţiune, să comunice Mitropolitului că ideea cumpărării domeniului Rădăuţi pe seama Institutului de Remonte a fost părăsită, încetând şi tratativele în privinţa cumpărării, comunicare făcută de minister la 26 august 1890, cu Ordinul nr. 17627”.

Din cele arătate până aici, înţelegem că, în timpul stăpânirii Bucovinei de către Austria, Fondul Bisericesc – adică proprietăţile bisericeşti din Bucovina – a rămas permanent proprietatea Bisericii Ortodoxe şi nu a trecut în proprietatea statului austriac cum, cu neruşinare şi inconştienţă, spun cei care se opun cu înverşunare retrocedării acestei proprietăţi. De exemplu, de curând, domnul Valerian Solovăstru, director general al Regiei Naţionale a Pădurilor, a declarat, în revista Lumea satului, nr. 6, anul VI, nr. 2 (103), din 16-31 ianuarie 2010, la pag. 68: „Cele 166.000 ha pădure erau ale statului (austriac - n.n.) încă din anul 1786 …”; o afirmaţie eronată şi prin faptul că aminteşte numai de suprafaţa de 166 000 ha de pădure şi nu de cea reală din acea vreme, care era de 240.000 ha. Dar au zis aceasta şi alţii, silvicultori ori politicieni!

Cei care se opun retrocedării Fondului Bisericesc, oameni din clasa politică, instituţii ale statului şi unele instanţe judecătoreşti, afirmă cu aceeaşi neruşinare că Fondul Bisericesc nici după 1918 nu a fost proprietar al bunurilor sale, ci doar administrator. Să dăm lămuririle cuvenite:

Legea pentru Organizarea Bisericii Ortodoxe Române din 6 mai 1925 stabileşte că Fondul Religionar Greco-Oriental din Bucovina este şi rămâne o fundaţie specială, de sine stătătoare, care va purta pe viitor denumirea „Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei” (art. 39). Prin urmare, legea constată existenţa Fondului ca proprietar al bunurilor sale, care a fost înfiinţat de împăratul Iosif al II-lea prin „Regulamentul duhovnicesc” din 1786. Potrivit art. 40 din lege, Fondul este o persoană juridică, iar administrarea acestuia se face de Consiliul Eparhial sub preşedinţia Arhiepiscopului (în cazul nostru, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor).

În monitoarele oficiale de până la desfiinţarea Fondului Bisericesc ca urmare a Decretului 273 / 1949 sunt publicate DECIZIILE MINISTERIALE privind lucrările de amenajări silvice în care se consemnează: „…Se aprobă de Noi: Revizuirea amenajamentului pădurilor Ocolului Silvic (N.), judeţul (N.), proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina în suprafaţă de…”.

Legea pentru Reforma agrară din Bucovina din anul 1921 exceptează de la expropriere pădurile Fondului Bisericesc (art. 5 alin. a).

Curtea de Casaţie din Varşovia, printr-o decizie din 07.05.1931, a stabilit că „patrimoniul Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei este o avere separată de patrimoniul statului, iar această stare de fapt şi de drept a Fondului Bisericesc nu s-a schimbat cu nimic în urma prăbuşirii monarhiei habsburgice” (Pandectele române, partea a treia, 1931 pag. 108-112).

Un alt document care demonstrează fără echivoc că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a fost proprietar şi nu administrator este şi „Contractul de împrumut încheiat de Creditul Agricol Ipotecar al României S.A. cu Fondul Bisericesc” în aprilie 1935 în care se precizează la art. 10 că „Suprafaţa totală a ipotecată rămasă în urma exproprierilor definitive, efectuate pe baza Legii pentru Reforma Agrară din Bucovina din 23 iulie 1921, este de cca 240.000 ha.

În convenţia încheiată în 12 noiembrie 1946 între Căile Ferate Române şi Fondul Bisericesc, se menţionează: „…valorificarea bunurilor Fondului Bisericesc …”, adică a proprietăţii Fondului – orice convenţie ştim că se face între doi proprietari şi nu între un proprietar şi un administrator al unor bunuri.

Comisia de lichidare a Fondului Bisericesc, ca urmare a Decretului 273 / 1949, întocmeşte un „Tablou al suprafeţelor totale de proprietăţi ale fostului Fond Bisericesc Român”, suprafeţele de terenuri însumând 192.478, 41 ha.

În „Extrasul” din „Tabloul proprietăţilor de păduri particulare din localităţile aparţinând de fostul judeţ Rădăuţi”, întocmit de Ocolul Silvic Rădăuţi la data de 14.03.1946 pe baza documentelor aflate la Direcţia judeţeană Suceava a Arhivelor Naţionale, se menţionează ca proprietar de pădure şi Fondul Bisericesc.

În campania electorală din anul 2001, domnul Gheorghe Flutur, pe atunci director al Direcţiei Silvice Suceava, apoi ministru al Agriculturii şi Pădurilor, în prezent preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, a făcut cunoscut electoratului că, la arhivele din Viena, a fost găsit un document olografic ce atestă că Fondul Religionar Ortodox din Bucovina – adică Fondul Bisericesc (n.n.) – a fost proprietarul unei suprafeţe de peste 190.000 ha de pădure şi a precizat că va transmite acest document Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor pentru a-l folosi în procesul cu statul român în vederea redobândirii acestei proprietăţi” (sursa, ziarul Ziua din 19.11.2001). Documentul mai sus amintit nu a mai ajuns la noi nici astăzi; nu-i ducem lipsa, avem destule documente asemănătoare celui de la Viena! Pentru Noi, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, important este faptul că domnul Flutur a luat act şi a mărturisit public că Fondul Bisericesc este proprietarul celor peste 190.000 ha de pădure şi nu doar administrator al Fondului, cum Domnia Sa a afirmat în nenumărate rânduri după ce a ajuns ministru şi o spune până astăzi. În scrisoarea domnului Gheorghe Flutur pe când era ministrul Agriculturii şi Pădurilor, înregistrată sub nr. 173.629 / 2006 adresată domnului deputat Aurel Olărean, respectiv Camerei Deputaţilor, se menţionează următoarele: „Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei a reprezentat o instituţie ce a administrat diverse foste proprietăţi, nefiind proprietar în sine…acesta a fost un administrator şi nu proprietar”. Scrisoarea a fost semnată de altă persoană în locul domnului Flutur. Cât de „înţelept” a procedat distinsul nostru bucovinean!

Cum vedem, după ce domnul Flutur a ajuns ministru, Domnia Sa a devenit dintr-un susţinător al retrocedării Fondului Bisericesc – în perioada campaniei electorale, un susţinător ascuns şi neclintit al neretrocedării Fondului Bisericesc – în perioada ministeriatului şi apoi ca preşedinte al Consiliului Judeţean. Cităm dintr-o declaraţie făcută de domnul Flutur în presa suceveană: „Există o problemă la Suceava legată de aplicarea Legii 247; mă refer la retrocedarea celor 190.000 ha de pădure, cerută de Arhiepiscopie … Este foarte simplu! Legea 247 prevede retrocedarea integrală a proprietăţii… dacă vor avea acte de proprietate, să le dovedească….!”. (ziarul Obiectiv din 24 octombrie 2005).

Putem răspunde domnului Flutur că avem acte de proprietate între care şi documentul de la Viena de care a făcut pomenire Domnia Sa în campania electorală din 2001 şi de care însă a uitat…. De, mărirea schimbă firea, darul şiretului întunecă mintea înţeleptului; şi-a văzut sacii în căruţă şi bună pace! Privind declaraţia din campania electorală mai sus amintită, într-un fel vorbeşte omul neom în campania electorală şi altfel ca ministru apoi preşedinte al Consiliului Judeţean.

La întrebarea unui ziarist sucevean: „Cum vedeţi colaborarea Dumneavoastră cu instituţiile din Suceava?”, Domnia Sa a răspuns: „M-aş referi la Biserică, în primul rând, ca un creştin ortodox al Bucovinei! Doresc să am o relaţie foarte bună cu Biserica Ortodoxă! Am încă pe umerii mei această, dacă vreţi, încărcătură a proiectului retrocedării Fondului Bisericesc al Bucovinei. Personal îmi doresc ca proprietatea să rămână la stat, iar banii să nu meargă la Bucureşti. Ei trebuie să rămână pentru judeţul Suceava, iar proprietatea să rămână a cui a fost…!” (Crai Nou, joi, 20 martie 2008). Cum vedem, domnul Flutur a evitat să spună a cui a fost proprietatea, adică a Fondului Bisericesc, respectiv a Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, iar banii şi proprietatea să rămână nu la stat sau pentru judeţ, ci la Biserică, adică la Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, ca ea, Arhiepiscopia, să dea banii pentru nevoi sociale, pentru acţiuni filantropice şi culturale (monumente istorice), aşa cum este prevăzut în Regulamentul şi Statutul Fondului Bisericesc. E greu să te întorci de pe o cale greşită, de la minciună la adevăr, de la rău la bine!

Domnul Flutur, „ca un creştin ortodox al Bucovinei”, anul trecut, 2009, a luat iniţiativa şi a dus-o până la capăt, anume, aducerea Sfintei Lumini de la Sfântul Mormânt. O faptă ziditoare de suflet! O întrebare firească: cum se împacă oare domnul Flutur, în conştiinţa sa de creştin ortodox al Bucovinei care aduce în Bucovina Sfânta Lumină a Învierii, cu atitudinea sa faţă de problema retrocedării Fondului Bisericesc, aşa cum am amintit mai înainte? Oare a vrut ca şi printr-o faptă sfântă să acopere atitudinea sa duplicitară faţă de retrocedarea Fondului Bisericesc? Se spune că diavolul, ca să înşele pe oameni, „se preface în înger al luminii” (II Corinteni 11, 14). Domnul Flutur nu este diavol, ci om, chip al lui Dumnezeu, însă un om pervertit, duplicitar, silindu-se să pară cum nu este în realitate în ce priveşte statutul său moral de creştin ortodox vizavi de retrocedarea Fondului Bisericesc. Personal nădăjduiesc în convertirea sa la adevăratul statut moral de bun creştin ortodox.

În ce constă proiectul de retrocedare a Fondului Bisericesc de care amintea domnul Flutur mai sus? O lege prin care să se reactiveze Fundaţia Fondului Bisericesc cu statut de persoană juridică de drept public, aşa cum a fost Fundaţia care şi-a încetat activitatea ca urmare a Decretului 273 / 1949 (Monitorul de Suceava, 19 martie 2008); în acest scop, iată că domnul Orest Onofrei, fost prefect al judeţului Suceava, în prezent secretar al Camerei Senatului, – cred, în înţelegere cu domnul Flutur – a întocmit un proiect de lege pe care l-a şi depus la Parlament. Câtă făţărnicie din partea acestor doi oameni care, în realitate, se opun permanent retrocedării Fondului Bisericesc! Dacă acest proiect de lege va fi aprobat şi va avea ca efect retrocedarea Fondului Bisericesc, înseamnă că, prin retrocedarea Fondului „se va produce”, potrivit declaraţiei domnului Orest Onofrei din data de 10 mai 2007, „unul din cele mai mari acte de corupţie la nivel naţional” (ziarul Obiectiv). Fără comentarii!

Referitor la proiectul de lege mai sus amintit, trebuie spus, în primul rând, că Fundaţia Fondul Bisericesc a fost deja reactivată şi recunoscută ca una şi aceeaşi cu cea desfiinţată, continuatoarea ei, prin deciziile civile ale următoarelor instanţe de judecată: Curtea Supremă de Justiţie, Decizia nr. 4401 / 31.10.2003; Curtea de Apel Galaţi, Decizia nr. 269 / A / 04.03.2004, precum şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 7962 / 13.10.2005. Deci cum să reactivezi ce este deja reactivat? Ce nu se poate face astăzi pentru tergiversarea retrocedării Fondului Bisericesc?

În al doilea rând, trebuie spuse următoarele privind statutul de persoană juridică de drept public al Fundaţiei Fondul Bisericesc: în actuala ordine de drept, nici Biserica şi nici persoanele juridice ce aparţin Bisericii nu sunt şi nici nu pot fi persoane juridice de drept public, ci numai de drept privat. Persoanele juridice de drept public sunt numai statul, unităţile administrativ - teritoriale, organismele statului, instituţiile de stat şi regiile autonome (Legea nr. 188 / 1999, art. 136, alin 2; art. 29 din Constituţia României). Această iniţiativă de lege trimisă la Parlament de domnul Orest Onofrei ne face să ne întrebăm dacă el, ca parlamentar, are cunoştinţele elementare în domeniul juridic… Pe ce motive domnul Flutur l-a recomandat în Parlament, cocoţându-l pe scaunul de secretar al Camerei senatoriale?

Domnii Flutur şi Onofrei au uitat oare de cele consemnate în Minutele încheiate în zilele de 09.02.2006 şi 13.02.2006 la sediul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor între Comisia judeţeană de aplicare a Legii Fondului Funciar Suceava, reprezentată prin prefectul Orest Onofrei, directorul Direcţiei Juridice, Gabriela Paranici, şi Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei reprezentat prin ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, şi prin avocat Vasile Tudor, privind modul în care urmează a fi soluţionate cererea de retrocedare a suprafeţei de aproximativ 192.000 ha teren cu vegetaţie forestieră? În prima Minută, părţile au stabilit următoarele:

„- se va iniţia o hotărâre de guvern prin care, avându-se în vedere hotărârile judecătoreşti prin care Fondul Bisericesc a fost recunoscut ca fiind continuatorul persoanei juridice desfiinţate prin Decretul 273 / 1949, va fi adoptat Regulamentul de funcţionare prin reactualizarea celui din 1936;

- se va modifica de către Fondul Bisericesc actualul statut în sensul adaptării sale la perioada interbelică.

Prezentul acord a fost mediat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în prezenţa reprezentanţilor Ministerului Agriculturii, Ministerului de Justiţie şi a domnului profesor Marian Nicolae”. Urmează semnăturile celor mai sus amintiţi.

În a doua Minută se consemnează :

- „… ambele părţi declară că au definitivat şi sunt de acord cu forma şi conţinutul Statutului Fundaţiei Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei şi ale Regulamentului pentru Organizarea şi Funcţionarea Fondului ce urmează a fi aprobat prin hotărâre de guvern;

- actele sus menţionate sunt contrasemnate şi constituie o bază suficientă pentru soluţionarea cererii de retrocedare a terenurilor proprietate a Fondului.

Prezenta Minută este încheiată prin medierea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, fiecărei părţi comunicându-i-se câte un exemplar”. Urmează semnăturile celor în drept.

Imediat după semnarea Minutei de mai sus, m-am prezentat cu acest act la biroul domnului ministru Flutur arătându-i cu mare bucurie Minuta şi spunându-i totodată că, de acum înainte, Domnia Sa are un document în plus, foarte clar, în favoarea retrocedării Fondului atunci când documentul va fi prezentat şi analizat la guvern. Domnia Sa, la auzul acestor cuvinte, a sărit de pe scaun „ca ars” spunând că retrocedarea nu depinde de dânsul, că nu are nicio putere în această privinţă; m-am despărţit de Domnia Sa cu mare mâhnire, încredinţându-mă încă o dată, dacă mai e cazul să o spun, cât de mult Domnia Sa se împotriveşte retrocedării Fondului Bisericesc. Şi nu este singurul. De exemplu, domnul Alexandru Băişanu, în calitate de subprefect al judeţului Suceava, într-o discuţie purtată cu semnatarul acestor pagini, cu o săptămână înainte de a începe dezbaterea dosarelor depuse la Comisia de Fond Funciar, a declarat: „Dumneavoastră, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, aveţi o mare dorinţă, anume să luaţi Fondul Bisericesc; şi eu am o mare dorinţă, anume să ajung preşedintele ţării; mai degrabă voi ajunge eu preşedintele ţării, decât Dumneavoastră să luaţi pădurile Fondului Bisericesc… Pentru mine, este indiferent cui dau aceste păduri: unui arab, unui chinez sau unui japonez”.

„Prima condiţie a Comisiei de Fond Funciar – prezidată de domnul Orest Onofrei, prefectul judeţului Suceava - a fost prezentarea unei schiţe cadastrale noi. A fost, evident, o cerere în afara legii. Această schiţă cadastrală a fost plătită cu aproape 3 miliarde de lei vechi, sumă care a golit vistieria Arhiepiscopiei (această schiţă cadastrală a mai fost solicitată încă de două ori de ministerul Agriculturii, plătindu-se încă de două ori suma mai sus amintită). După prezentarea schiţei cadastrale, Comisia Judeţeană de Fond Funciar Suceava a contestat calitatea de proprietar al Fondului Bisericesc. După şapte hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, începând cu o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie recunoscând Fondului Bisericesc actual atât calitatea de proprietar, cât şi cea de continuator al Fondului Bisericesc Ortodox consacrat de legea de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, aceeaşi comisie a contestat dreptul de proprietate a Fondului. Şi această pretenţie a fost împlinită prin rediscutarea actelor de proprietate începând cu cartea funciară din Bucovina şi până la monitoarele oficiale din perioada interbelică, toate consacrând expres dreptul de proprietate al Fondului. Scopul acestei tergiversări a fost lămurit când Direcţia Silvică Suceava a trecut la exploatarea sălbatică a pădurilor Fondului Bisericesc. Pe lângă acestea, Direcţia Silvică Suceava a antrenat Fondul Bisericesc în peste 15 procese judiciare. Cele judecate până în prezent au fost câştigate de Fondul Bisericesc.

Exemplul cel mai evident îl constituie Decizia Tribunalului Suceava nr. 83 / 07.02.2006, definitivă şi irevocabilă care i-a interzis Direcţiei Silvice Suceava continuarea tăierilor în pădurile Fondului Bisericesc. Nici această hotărâre nu a fost respectată. În schimb, a fost intensificată campania de calomniere a slujitorilor Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor dezinformând opinia publică „printr-o propagandă bine finanţată”.

După o îndelungată şi neruşinată tergiversare, Comisia Judeţeană de Fond Funciar şi-a declinat competenţa soluţionării problemei retrocedării Fondului Bisericesc. Deşi „a avut la îndemână”, cum scrie domnul Vasile Lupu domnului Orest Onofrei, „reglementarea legală şi mijloacele necesare care chiar obligau comisia, respectiv pe preşedintele ei, domnul Orest Onofrei, să treacă la eliberarea titlului de proprietate solicitat de Fondul Bisericesc, proprietar tabular al celor 160.000 ha”, domnul Onofrei nu a renunţat la lupta sa pe viaţă şi pe moarte de a tergiversa şi împiedica retrocedarea Fondului Bisericesc, recurgând, aşa cum am amintit mai înainte, la întocmirea unui proiect de lege pentru reactivarea Fundaţiei Fondul Bisericesc cu statut de persoană juridică de drept public. Cităm din formulările legii respective şi expunerea de motive:

„Art. 1 (1): Se reactivează Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina desfiinţat prin Decretul 273/1949 denumit în continuare Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, ca fundaţie specială de sine stătătoare.

Art. 2 : Patrimoniul dat în administrare Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina va fi constituit din bunurile care au aparţinut fostului Fond Bisericesc Ortodox Român din Bucovina desfiinţat prin Decretul 273/1949 şi care se regăsesc la data reactivării acestora în domeniul public sau privat al statului.

Art. 5 : Administrarea Fondului Bisericesc se va face conform Regulamentului elaborat de către reprezentanţii Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, ai Ministerului Finanţelor, Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi ai Ministerului Culturii şi Cultelor şi aprobat prin hotărâre de Guvern”.

În textul expunerii de motive se menţionează: „din organele de conducere pot face parte reprezentanţi ai Bisericii, ai organelor administrative şi locale, cetăţeni etc”.

Punctul de vedere al Guvernului: Guvernul nu susţine adoptarea acestei măsuri legislative.

„Consiliul legislativ al Senatului avizează negativ propunerea Guvernului. Proiectul este deficitar şi din punct de vedere al redactării…”.

„De asemenea, potrivit prevederilor articolului 1 (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26 / 2000, o Fundaţie este persoană juridică cu drept privat şi nu de drept public cum se prevede în art. 1 (2) din Proiect”.

”În şedinţa din 6 octombrie 2009 – de la Senat (n.n.), Comisia juridică a analizat iniţiativa legislativă şi, în urma dezbaterilor, a hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de respingere”.

„Construcţia juridică mixtă propusă (persoană juridică de drept public) nu corespunde realităţii juridice”.

„Guvernul nu susţine adoptarea acestor propuneri legislative. Comisia pentru Drepturile Omului a transmis un aviz negativ”.

„Propunerea legislativă…este supusă spre dezbatere plenului Senatului împreună cu raportul de respingere”, la data de 09.12.2009 a fostr respinsă de Senat.Propunerea mai sus amintită a fost respinsă şi de Camera Deputaţilor la data de 16.02. 2010.

A înţeles oare domnul senator Onofrei din cele de mai sus cât de mult s-a compromis ca membru marcant al PDL-ului şi secretar al Camerei senatoriale prin iniţierea legii mai sus amintite, lege fără nicio acoperire a legislaţiei actuale din ţara noastră? Compromiterea a fost şi pentru domnul Flutur, susţinător fervent al unei asemenea legi prin care Fondul Bisericesc să fie recunoscut ca persoană juridică de drept public. Despre această propunere a domnului Flutur am mai amintit în paginile prezente. O luptă pe viaţă şi pe moarte a acestor doi oameni desconsiderând şi încălcând legile justiţiei cu scopul de a împiedica retrocedarea Fondului Bisericesc, o proprietate confiscată ilegal de regimul comunist. Iată unde duce iubirea de arginţi, de scaune înalte şi de putere, putere pentru a înfrânge legile drepte şi a păstra mai departe „pentru sine”, „căciula furată”, spunând proprietarului căciulii: „căciula este a ta, dar ţi-o dau când vreau eu; în afară de aceasta nu este lege să mă oblige ca să-ţi dau căciula furată, pleacă de la mine în pace!”.

Se mai vântură o motivaţie fără acoperire legală, care se vrea încă o piedică pentru retrocedarea Fondului Bisericesc, vehiculată intens de potrivnicii retrocedării Fondului şi anume că cele 166.000 ha de pădure sunt revendicate de fapt de „un grup de 22 persoane”, afirmaţie însuşită şi mărturisită şi de domnul Valerian Solovăstru în publicaţia Lumea satului, din care am citat puţin mai înainte. Nimic mai neadevărat! Solicitarea retrocedării este făcută de Fundaţia Fondului care are ca proprietar Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, adică Biserica; aşa cum membrii consiliului unei parohii nu sunt proprietarii bunurilor parohiei, potrivit Statutului de Organizare şi Funcţionare a Bisericii, la fel cele 22 de persoane membre ale Fundaţiei Fondului Bisericesc nu sunt proprietarii bunurilor Fondului şi nu beneficiază de niciun fel de remunerare.

Se întreabă cei potrivnici retrocedării: „Cum vor administra popii pădurile?”. Le răspundem: pădurile vor fi administrate potrivit legilor silvice de persoane calificate în domeniu, silvicultori, şi nu de „popi”.

Toţi aceşti potrivnici, şi chiar o parte din lumea obişnuită, pun o întrebare firească: care va fi destinaţia veniturilor acestei proprietăţi, a acestor păduri? Răspundem în lumina celor consemnate în articolul 6 al Statutului Fundaţiei: acoperirea cheltuielilor de personal şi materiale necesare administrării şi exploatării fondului; acoperirea cheltuielilor pentru lucrările de conservare şi restaurare a valorilor de patrimoniu naţional; pentru operele de caritate în spitale, şcoli şi căminele de bătrâni şi de copii aflaţi în lipsuri materiale şi altele de acest fel. Mai menţionăm că s-a consemnat în Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Fondului Bisericesc cap. I art. 5: „La adoptarea bugetului pot participa reprezentanţi ai ministerelor Sănătăţii, Educaţiei şi Cercetării, Muncii şi Solidarităţii Sociale”. Luând aminte la cele mai sus menţionate, le adresăm şi noi tot o întrebare firească: ce proprietar privat întocmeşte bugetul şi îşi împarte veniturile în acest fel? Aceasta o facem pentru transparenţa activităţii noastre! Vrem transparenţă faţă de cei care văd în pădurile Fondului Bisericesc o sursă financiară pentru buzunarele lor personale şi mai ales pentru reuşita în campaniile electorale.

Dacă am citi cu toată luarea aminte hotărârile judecătoreşti pe parcursul celor peste 10 ani, am vedea cum ele, hotărârile, se bat cap în cap; unele (cele mai multe) favorabile, altele (cele mai puţine) nefavorabile retrocedării Fondului Bisericesc, toate pronunţate în cadrul justiţiei statului român. Şi iarăşi, dacă am citi şi declaraţiile făcute în presă de oamenii clasei politice şi nu numai, atunci, pe bună dreptate, ne putem întreba: cine pe cine inspiră, influenţează, manevrează tergiversarea retrocedării Fondului Bisericesc folosind motive fără acoperire legală? Oamenii clasei politice pe oamenii din justiţie sau invers? Consemnăm un caz, se pare, cu totul ieşit din comun, anume: două decizii date la Judecătoria Suceava, total opuse una alteia, în aceeaşi problemă : „suspendarea provizorie a executării silite” date în aceeaşi zi, 03. 02. 2010, de acelaşi complet de judecată, ambele „fără cale de atac”.

Astfel, în dosarul nr. 990 / 314 / 2010, „Dispune suspendarea provizorie a executării începute …”, menţionând în afară de dată şi ora: 14.30.

În Dosarul 1100 / 314 / 2010, „Respinge cererea formulată de petenţa Direcţia Silvică Suceava … pentru suspendarea provizorie a executării silite ca inadmisibilă”; în această hotărâre nu se mai menţionează şi ora (vezi anexele).

Ne întrebăm: oare asemenea lucruri privind retrocedarea proprietăţilor confiscate de regimul comunist se petrec şi în fostele ţări din lagărul Uniunii Sovietice, ţări care acum sunt membre ale Uniunii Europene? Ne mai întrebăm: cunosc oare cei din conducerea Uniunii Europene faptele care se petrec în justiţia românească, manipulările făcute de oamenii clasei politice privind retrocedarea Fondului Bisericesc? Cunosc oare aceste lucruri distinşii noştri parlamentari? Şi de ce nu vor să le cunoască? Şi dacă le cunosc, de ce le tac?

Am nădejdea şi credinţa neclintită în Dumnezeu că, până la urmă, Fondul Bisericesc se va retroceda chiar dacă atunci pădurea va fi mai mult cioate.

Sentinţa Civilă nr. 538 din data de 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava, în dosarul nr. 4954 / 86/ 2006, obligă Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Direcţia Silvică Suceava şi statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, să lase Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 166.813, 5 ha teren şi construcţiile cu investiţiile existente pe terenul revendicat.

Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia Civilă nr. 311 pronunţată la 14.12.2009, în dosarul 4954 / 86 / 2006, respinge apelurile declarate de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva prin Direcţia Silvică Suceava şi statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava, prefectul judeţului Suceava şi intervenienta Profondbis 1946 semper Suceava împotriva Sentinţei Civile nr. 538 / 13.03.2007 pronunţată de Tribunalul Suceava ca nefondate. Decizia este definitivă cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Tribunalul Suceava, prin Încheierea nr. 48 / 07.01.2010 în dosarul 56 / 86 / 2010, dispune: „investirea cu formulă executorie a Sentinţei Civile nr. 538 / 13.03.2007 a Tribunalului Suceava”. Încheierea este fără cale de atac.

Urmare a acestor sentinţe, Judecătoria Suceava a emis la data de 20.01.2010 ÎNCHEIEREA ÎN ŞEDINŢA CAMEREI DE CONSILIU, prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite a Sentinţei Civile nr. 538 / 13.03.2007 a Tribunalului Suceava rămasă definitivă şi irevocabilă, cu formulă executorie prin Biroul Individual al Executorului Judecătoresc „Câmpulungeanu M.G. Sarmis”.

Şi această încheiere este fără cale de atac.

Aceste sentinţe îmi dau liniştea şi încredinţarea că în justiţia românească sunt şi oameni cu conştiinţă profesională şi frică de Dumnezeu.

† PIMEN

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

Cei care se împotrivesc retrocedării Fondului Bisericesc invocă motive fără acoperire legală. De exemplu: domnul inginer Valerian Solovăstru, directorul Regiei Naţionale a Pădurilor, afirmă că averile Fondului Bisericesc au trecut în proprietatea statului austriac îndată ce Bucovina a fost ocupată în anul 1775, şi, ca urmare, Biserica Bucovinei nu a mai rămas proprietara bunurilor, averilor sale, iar noi, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, nu mai avem dreptul legal să cerem retrocedarea acestei proprietăţi. Afirmaţia domniei sale este cu totul greşită.

Din documentele din acea vreme amintim doar unul: „SCHREIBEN DES K.K. HOFKRIEGSRATHES AN DEN GENERAL MAJOR ENZENBERG.

No. 993 et 994.

Auf den Bericht vom 15 d. M. und aus anlass der an den Hofgriegsrathe gelangten Vorstellung des Bukowinaer bischöflichen Consistoriu vom 19 Janner d. J. gegen die in Werk begriffene Aufhebung der dortigen Klöster wird Ihnen Nachstehendes zurückbedeutet:…..somit diese Güter nicht, wie die von Ihnen an das Consistorium erlassene, sehr anstössige Intimation lautet, gerader dins einzuziehen, sondern lediglich in die Administration zu nehmen, endlich in die durch die beabsichtigten Verbesserungen auf denselben vermehrten Einkunfte, nicht in die landesfürstliche, sondern in die abgesonderte Religionsfondkassa abzuführen sind…..

TRADUCERE

Scrisoarea Consiliului Aulic de Războiu din Viena către generalul Enzenberg.

No. 993 et 994

La raportul din 15 crt. şi motivat de reclamaţiunea Consistoriului Episcopal al Bucovinei din 19 ianuarie a.c. contra desfiinţării în curs a mănăstirilor, vi se pun următoarele în vedere….astfel că aceste bunuri nu urmează să fie confiscate, precum o arătaţi în adresa Dvs. foarte jignitoare către consistoriu, ci numai luate în administraţie, şi că veniturile sporite în urma îmbunătăţirilor luate în vedere nu vor fi vărsate în casieria statului, ci în casieria specială a Fondului Religionar, toată această manipulaţie trebuie să fie făcută sub supravegherea şi conducerea episcopului şi a consistoriului…

Viena, în 3 martie 1784

Ca urmare a celor menţionate în această scrisoare a Consiliului Aulic, domnul director Valerian Solovăstru este dator să ne arate măcar un document al timpului în care se menţionează trecerea bunurilor Bisericii din Bucovina în proprietatea statului austriac. Prin aceasta, Domnia Sa ne va arăta că are dreptate în poziţia sa faţă de retrocedarea Fondului Bisericesc. Până atunci, amintim domnului Valerian Solovăstru şi celor de bună-credinţă următoarele: „ Curtea de Casaţie din Varşovia printr-o decizie din 07.03. 1931 a stabilit, în cadrul unui proces între Fondul Bisericesc şi statul polonez, că patrimoniul Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei a fost o avere separată de patrimoniul statului austriac, iar această stare de fapt şi de drept a Fondului Bisericesc nu s-a schimbat cu nimic în urma prăbuşirii monarhiei habsburgice” (Pandetele Române, partea a III, 1931, pp. 108-112).

Cum vedem, o instanţă de judecată străină recunoaşte şi mărturiseşte adevărul despre Fondul Bisericesc, în timp ce românaşii noştri, cu pretenţii de oameni credincioşi, fii ai Bisericii Ortodoxe Române, nu recunosc, ba şi mint împotriva adevărului. Alţi potrivnici ai retrocedării Fondului Bisericesc spun că şi după 1918 nu am fost proprietarii Fondului Bisericesc. Acestora le facem cunoscut următorul fapt: exploatările şi amenajamentele silvice atât în proprietatea statului cât şi în cea particulară se fac, potrivit legilor silvice, cu aprobarea Ministerului Silviculturii, aşa cum reiese din deciziunile ministeriale publicate în monitoarele oficiale. De exemplu: „Noi, Ministru de Stat al Departamentului Agriculturii şi Domeniilor;

Asupra raportului domeniului directoral regimului silvic;

Având în vedere articolul 2 din codul silvic;

Având în vedere articolul 5 din legea modificatoare a codului silvic, publicată în Monitorul Oficial 131/1920, decidem:

Articolul 1 I:

„Se aprobă de noi: Amenajamentul pădurii Sărata, judeţul Rădăuţi, proprietate Tănase Lega, în suprafaţa de 14 ha.

- regim şi tratament simplu;

- revoluţia normală - 40 ani;

- reviziunea după 10 ani”.

(Monitorul Oficial, nr. 30/ 6 februarie 1939 )

Acesta este un exemplu pentru proprietatea unei persoane private laice. Acum dăm un exemplu pentru proprietatea unei persoane bisericeşti juridice, cu formularea:

„Noi, Ministru……asupra raportului….având în vedere articolul 2….având în vedere articolul 5……decidem:

Articolul 1 I:

Se aprobă de Noi reviziunea amenajamentului pădurilor din Ocolul Silvic Pojorâta, judeţul Câmpulung, proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, în suprafaţă totală de 11.432 ha, 3.400 m² , regim şi tratament…..”.

Faptul că am fost proprietari ai Fondului Bisericesc în perioada stăpânirii austriece a recunoscut şi cel mai de seamă om al Bucovinei din zilele noastre, domnul inginer silvic Gheorghe Flutur. Domnia Sa a declarat public în campania electorală din 2001 că „…. la arhivele din Viena a fost găsit un document holografic care atestă că Fondul Religionar Ortodox din Bucovina a fost proprietar al unei suprafeţe de peste 190.000 ha de pădure şi a precizat că va transmite acest document Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor pentru a-l folosi în procesul cu Statul Român, în vederea redobândirii acestor proprietăţi” (ziarul Ziua din 19/11/2001).

Ajuns ministru al Agriculturii, Pădurii şi Dezvoltării Rurale, iată ce răspunde domnul Gheorghe Flutur domnului deputat Aurel Olăreanu în cadrul unei interpelări în Parlamentul României - Camera Deputaţilor:

la întrebarea formulată de Dumneavoastră şi înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr. 1822 A/2006, vă comunicăm următoarele:

„….Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a reprezentat o instituţie ce a administrat diverse proprietăţi, nefiind proprietar în sine. De altfel, în succesiunea reglementărilor şi regulamentelor Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina, se fac mai multe precizări care întăresc faptul că acesta (Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei – n.n.) a fost un administrator şi nu un proprietar…”.

Întrebat de ziaristul de la cotidianul Obiectiv (luni, 24octombrie 2005), în legătură cu retrocedarera celor 192.000 ha cerute de Arhiepiscopie, domnul Flutur a răspuns: „Este foarte simplu, legea 247 prevede retrocedarea integrală a proprietăţii, nu numai pentru biserici, ci pentru toată lumea…dacă vor avea acte de proprietate, să le dovedească. Va trebui reînfiinţată acea structură a Fondului Bisericesc care a funcţionat până în 1948 şi care avea un regulament foarte precis…”.

„Dacă vor avea acte de proprietate, să le dovedească….”. Răspundem domnului Gheorghe Flutur: le avem, Domnia Voastră! La care vom ataşa şi documentul găsit la arhivele din Viena de care aţi pomenit în campania electorală din 2001. Dar iată, după ce a trecut campania electorală şi v-aţi văzut sacii în căruţă (aţi ajuns ministru şi sunteţi Preşedintele Consiliului Judeţean), aţi uitat ca orice politician duplicitar. De aceea aţi declarat: „Dacă vor avea acte de proprietate!….Va trebui reînfiinţată acea structură a Fondului Bisericesc care a funcţionat până în 1948”. Domnia Voastră trebuie să ştie că acea structură a fost reînfiinţată şi recunoscută de instituţiile judecătoreşti (între care şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie) ca fiind continuatoarea celei care şi-a încetat activitatea ca urmare a Decretului Nr. 273/1949.

Vechea Fundaţie reactivată are pentru domnul Flutur şi pentru domnul Orest Onofrei, şi nu numai, o mare lipsă şi anume: nu are statut de persoană juridică de drept public, cum a avut acea dinainte de 1948, ci statut de persoană juridică privată.

Oare să nu ştie domniile lor că Fundaţia actuală, potrivit prevederilor Constituţiei şi legilor actuale, nu poate avea acest statut? Şi totuşi domnul Orest Onofrei, membru al PDL, în înţelegere, credem, cu domnul Flutur, a formulat şi a înaintat Biroului Permanent al Senatului propunerea legislativă privind reactivarea Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina – persoană juridică de drept public. Guvernul, analizând cuprinsul propunerii legislative, pune rezoluţia: „Guvernul nu susţine adoptarea acestei propuneri legislative”.

Consiliul Legislativ al biroului Senatului „avizează negativ propunerea legislativă în şedinţa din 6 octombrie 2009, comisia juridică a Senatului a analizat propunerea legislativă şi în urma dezbaterilor a hotărât cu majoritate de voturi să adopte vot de respingere. În şedinţa din 02. 02. 2010, membrii din Comisia din Camera Deputaţilor în urma dezbaterilor au hotărât cu unanimitate de voturi să-i acorde aviz negativ”.

Între motivaţiile respingerii propunerii legislative a domnului Orest Onofrei privind acordarea Fondului Bisericesc a statutului de persoană juridică publică admitem următoarele:

„În conformitate cu prevederile Constituţiei şi ale Legii 459 / 2006, în România cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi au statutul de persoană juridică (de drept privat) de utilitate publică. Ca urmare, Comisia mixtă propusă (persoană juridică de drept public), subordonată unor instituţii ale statului, având statutul de Fundaţie specială de sine stătătoare şi fiind reprezentată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor nu corespunde realităţilor juridice. (paragraful 4 din punctul de vedere al Guvernului).

….Potrivit prevederilor Art. 1 aliniatul 2 din ordonanţa Guvernului Nr. 26/2006, o fundaţie este persoană juridică de drept privat şi nu de drept public….(paragraful 3 din considerentele Consiliului Legislativ al Biroului Permanent al Senatului).

Unde-i lege nu-i tocmeală, refuzarea sau tergiversarea retrocedării proprietăţilor confiscate de regimul comunist, domnule Orest Onofrei!

Problema retrocedării Fondului Bisericesc este prezentată mai pe larg în broşura edită de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi intitulată Fondul Bisericesc – documente de proprietate, fapte de refuzare şi de tergiversare a retrocedării Fondului –expunere pe scurt- şi poate fi citită de orice persoană pentru o mai bună informare privind Fondul Bisericesc.

De ce cerem retrocedarea Fondului Bisericesc?

Răspuns: Pentru a avea resursele financiare şi materiale necesare conservării şi restaurării bisericilor monumente istorice şi a obiectelor bisericeşti cu valoare de patrimoniu naţional şi, nu în ultiul rând, ajutorarera celor aflaţi în lipsuri materiale.

Retrocedarera Fondului Bisericesc înseamnă un act de dreptate într-un stat de drept, respectarea dreptului de proprietate garantată de articolul 44 din Constituţia României.

† P I M E N

ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR

“Cântece şi poezii româneşti”

Joi, 13 mai 2010, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a organizat cu binecuvântarea I.P.S. Arhiepiscop Pimen, concertul “Cântece şi poezii româneşti” în cinstea eroilor neamului nostru românesc.

Concertul s-a desfăşurat în incinta Cetăţii de Scaun a Sucevei, începând cu ora 17.

1. istoria Crezului Ortodox (simbolul Niceo-Constantinopolitan);

2. locul Crezului Ortodox în cultul ortodox (text şi cântare – bisericească);

3. locul Crezului Ortodox în cateheza ortodoxă (inclusiv ora de Religie şi programul „Hristos împărtăşit copiilor”);

4. Crezul Ortodox în dialog cu alte biserici creştine (problema adaosului Filioque);

Vă mai facem cunoscut faptul că la una din conferinţele preoţeşti administrative din partea a doua a anului 2010 să se trateze tema:
„Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române” sub toate aspectele:

a) unitatea de credinţă şi libertatea religioasă;

b) consideraţii privind vechimea şi afirmarea autocefaliei româneşti de-a lungul timpului;

c) recunoaşterea autocefaliei (25 aprilie 1885), confirmare a demnităţii şi prestigiului Bisericii Ortodoxe Române în cadrul Ortodoxiei universale;

d) sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir – mărturie a autocefaliei bisericeşti;

e) autocefalia în dialogul panortodox.

Pentru susţinerea Conferinţei se va respecta următorul grafic:

Protopopiatul Fălticeni – marţi 4 mai a.c.;

Protopopiatul Suceava II – joi 6 mai a.c.;

Protopopiatul Rădăuţi – luni 10 mai a.c.;

Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc – marţi 11 mai a.c.;

Protopopiatul Suceava I – marţi 18 mai a.c.

Veţi lua act, ducând la îndeplinire cele de mai sus.

Din încredinţarea I.P.S. Arhiepiscop PIMEN,

În seara de vineri, 29 ianuarie 2010, începând cu ora 18, slujba Vecerniei a fost săvârşită la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Suceava de IPS Arhiepiscop Pimen înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Iubitului nostru cler, cinului monahal şi binecredincioşilor creştini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.

Motto: „Cu adevărat, mare este taina dreptei credinţe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, S-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălţat întru slavă”.
(I Tim. 3, 16)

IUBIŢI CREDINCIOŞI,

Taina arătării lui Dumnezeu în trup, adică naşterea Sa cu trup omenesc, este, după cum glăsuieşte una din cântările noastre bisericeşti, „Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută”, care prin Maica Domnului, Sfânta Fecioară Maria, „celor de pe pământ s-a arătat”. Această taină a întrupării Fiului lui Dumnezeu este împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu făcută strămoşilor noştri îndată după căderea lor în păcatul neascultării (Fac. 3, 15).
Ca toate tainele lui Dumnezeu, această taină o înţelegem şi o primim în sufletele noastre prin credinţă, prin încrederea totală în cuvântul şi voia lui Dumnezeu; este o înţelegere mai presus de cea a minţii omeneşti. Aşa a primit-o şi Maica Domnului când a auzit cuvintele Arhanghelului Gavriil: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei”. La auzul acestor cuvinte, ea a rămas nedumerită şi chiar „tulburată” cugetând în sine: „Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi, iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema …”. Şi Maica Domnului a întrebat: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceasta şi Sfântul Care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema…, că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea” (Luca 1, 28 – 38).
Fiul lui Dumnezeu Se întrupează, Se naşte cu trup omenesc, în chip mai presus de legea firii omeneşti, prin adumbrirea Duhului Sfânt, Maica Domnului rămânând fecioară şi după naştere. Fiul lui Dumnezeu Se naşte într-o peşteră în Betleem şi este înfăşurat în scutece în chipul cel mai smerit, dar, o dată cu aceste condiţii umile şi sărăcăcioase, pe bolta cerului a strălucit lumina şi slava lui Dumnezeu împreună cu „mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 9-14).
După cum vedem, Dumnezeu Se arată oamenilor atât în chip omenesc, cât şi în chip dumnezeiesc; Se arată în smerenie, dar şi în slavă; Se apropie de oameni vorbindu-le, învăţându-i, vindecându-le suferinţele şi bolile, însănătoşindu-i şi trupeşte şi sufleteşte; Se face asemenea oamenilor, afară de păcat (Filip. 2, 7; Ioan 8, 26; II Cor. 5, 21); Se uneşte cu oamenii prin împărtăşirea cu Sfântul şi Dumnezeiescul Său Trup şi Sânge în Sfânta Taină a Împărtăşaniei; Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, Îşi arată pe muntele Taborului slava Sa, pe cât au putut cuprinde cu mintea şi cu sufletul cei trei ucenici, apostoli ai Săi. Acesta este chipul prin care Fiul lui Dumnezeu ne dăruieşte mântuirea, împărăţia cerurilor, ne face fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12), „părtaşi dumnezeieştii firi” (II Petru 1, 4).
Luând aminte la toate acestea, rostim şi noi împreună cu Apostolul Pavel: „O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât de nepătrunse căile Lui!” (Rom. 11, 33). „Ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu…” (Rom. 8, 28).

IUBIŢI FII DUHOVNICEŞTI,

Fiul lui Dumnezeu Se naşte cu trup „la plinirea vremii” (Gal. 4, 4), adică atunci când lumea ajunsese la limita înstrăinării de Dumnezeu, cufundată în adâncul păcatelor, când glasul conştiinţei începea tot mai mult să strige către Dumnezeu, după cum scrie proorocul Isaia: „Am ajuns ca unii peste care Tu de multă vreme nu mai stăpâneşti şi care nu mai sunt chemaţi cu numele Tău. Dacă ai rupe cerurile şi Te-ai pogorî, munţii s-ar cutremura!” (Isaia 63, 19). Oamenii doreau cu toată fiinţa lor un Mântuitor pe Care să-L slăvească şi nu făpturile Lui.
Pentru ca în închinarea noastră, în slăvirea şi cinstirea lui Dumnezeu să nu rătăcim căzând în păcatul idolatriei, adică al cinstirii făpturilor lui Dumnezeu şi nu a lui Dumnezeu, Care este făcătorul făpturilor, creatorul cerului şi al pământului, Mântuitorul a întemeiat Biserica Sa ca „stâlp şi temelie a adevărului” (I Tim. 3, 15) în ziua Cincizecimii – Duminica Rusaliilor, când Duhul Sfânt a continuat lucrarea de mântuire, de sfinţire a omului şi păstrarea lui în cea mai mare apropiere de Dumnezeu, chiar a unirii cu El în Sfânta Taină a Împărtăşaniei. Prin harul Sfântului Duh împărtăşit în Sfintele Taine ale Bisericii, trupurile noastre devin „temple ale Duhului Sfânt, ale lui Dumnezeu” (I Cor. 3, 16), „mădulare ale lui Hristos” (I Cor. 6, 15). În Sfânta Taină a Spovedaniei, ni se dă iertarea păcatelor, sănătatea sufletului şi mântuirea. Astfel, folosind cuvintele Sfântului Apostol Pavel, putem spune că „…Înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri să se facă cunoscută acum, prin Biserică…”
(Efes. 3, 10).

IUBIŢI CREDINCIOŞI,

În trăirea noastră creştină, necazurile sunt prezente la tot pasul. Ele constituie legea vieţii noastre creştine, după cum spune Mântuitorul: „…În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea” - lumea păcatelor, n.n. (Ioan 16, 33). „…Prin multe suferinţe - scrie Sfântul Apostol Pavel - trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu” (F. Ap. 14, 22). „Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El” (Filip. 1, 29). Dar Sfântul Apostol Pavel ne şi îmbărbătează prin cuvintele: „Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi” (Rom. 8, 18). La fel şi Sfântul Apostol Petru ne încurajează spunând: „De sunteţi ocărâţi pentru numelui lui Hristos, fericiţi sunteţi…, bucuraţi-vă” (I Petru 4, 13-14).
Trăirea şi învăţătura creştină au fost tulburate de-a lungul veacurilor de nenumărate rătăciri de la dreapta credinţă şi trăirea morală. Sfântul Apostol Pavel spune în acest sens: „Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor, prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt înfieraţi în cugetul lor…” (I Tim. 4, 1-2). „Şi aceasta să ştii”, scrie Sfântul Apostol Pavel lui Timotei, „… în zilele din urmă, vor veni vremuri grele; vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de arginţi, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără cucernicie, lipsiţi de dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioşi, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având înfăţişarea adevăratei credinţe, dar tăgăduind puterea ei. Depărtează-te şi de aceştia” (II Tim. 3, 1-5).
Şi, dacă cele spuse mai sus ne pun pe gânduri, să luăm aminte şi la cuvintele Mântuitorului Care ne încredinţează că „…porţile iadului nu vor birui Biserica Mea…” (Matei 16, 18), adică nu vor putea birui credinţa creştină ortodoxă, credinţa cea adevărată. Păcatele şi rătăcirile oamenilor de la dreapta credinţă nu vor birui Biserica Mântuitorului, pentru că „…puterea covârşitoare (de păstrare şi dăinuire a dreptei credinţe – n.n.), este a lui Dumnezeu şi nu de la noi” - oamenii, n.n. (II Cor. 4, 7).
Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, S-a făcut om pentru ca omul să se facă „dumnezeu” după har, mărturisesc Sfinţii Părinţi, purtători de Dumnezeu, în frunte cu Sfântul Atanasie cel Mare: „… În noi, oamenii, să fie aceeaşi simţire care era în Hristos” şi „să avem gândul lui Hristos” (Filip. 2, 5).
„Să ne dezbrăcăm de omul cel vechi care se strică prin poftele amăgitoare … şi să ne îmbrăcăm în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului … lepădând minciuna, grăind adevărul cu aproapele…” (Efes. 4, 22-25).
Numai având sufletele împodobite cu virtuţile dreptei credinţe putem trăi cu nemărginită bucurie slăvitul praznic al Naşterii Domnului, glăsuind cu gura şi cu inima cuvintele slujbei sfintei sărbători: „Mare şi preaslăvită minune s-a săvârşit astăzi. Fecioara naşte şi rămâne fecioară. Cuvântul, Fiul lui Dumnezeu, Se întrupează şi de Tatăl nu Se desparte. Cu trup venind acum Domnul izbăveşte din milostivire pe oameni de sub puterea împăratului răutăţii şi în cer îi duce îndumnezeindu-i”.
În încheiere, vă adresez cu dragoste părintească urarea: să petreceţi sfintele sărbători ale Naşterii şi Botezului Domnului cu bucurie duhovnicească;

Anul Nou cu sănătate şi bună sporire spre slava lui Dumnezeu şi spre binele obştesc al Bisericii, al ţării şi al întregului popor român.
Al vostru de tot binele voitor şi către Domnul pururea rugător,

† PIMEN
ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ŞI RĂDĂUŢILOR